Trump: Nu voi merge la învestirea în funcție a lui Biden

Trump: Nu voi merge la învestirea în funcție a lui Biden
Foto: USA Today

Președintele în funcție al Statelor Unite, Donald Trump, a anunțat, vineri, pe Twitter, că nu va participa la inaugurarea succesorului său la Casa Albă în data de 20 ianuarie, încălcând una dintre cele mai vechi tradiții ale republicii americane și transferului pașnic de putere. 

„Pentru toți cei care au întrebat, nu voi participa la inaugurarea de pe 20 ianuarie”, a scris Donald Trump pe Twitter, evitând din nou să pomenească numele succesorului său la Casa Albă.

Este pentru prima oară în ultimii 151 de ani când un președinte refuză să participe la ceremonia de învestire a succesorului său. Ultima oară, un astfel de eveniment s-a petrecut în 1869, când președintele Andrew Johnson a refuzat să participe la învestirea succesorului său, Ulysses Grant.

Trump nu a oferit detalii cu privire la ce plănuiește să facă în cele 12 zile de mandat care i-au mai rămas, însă există posibilitatea ca acesta să fie din nou pus sub acuzare, pe ultima sută de metri, asaltului asupra Capitoliului pe care l-a instigat în ziua de 6 ianuarie, când au fost validate rezultatele alegerilor prezidențiale din cele 50 de state, tranmite digi24.ro

 Leadership-ul democrat al celor două camere ale Congresului american a anunțat deja că va începe procedura de impeachment, dacă cabinetul nu va acționa în vederea îndepărtării lui Trump de la putere prin invocarea amendamentului 25 la Constituția Statelor Unite. 

Citește și: Haos în SUA - Protestatarii pro-Trump au intrat cu forța în clădirea Capitoliului

Conform CNN, Ivanka Trump, șeful de cabinet Mark Meadows și consilierul Pat Cipollone i-au spus lui Trump că există o șansă reală ca el să fie îndepărtat din funcție printr-una din cele două proceduri, dacă nu denunță cu subiect și predicat insurecția care a avut loc în 6 ianuarie.

Astfel, Trump a trebuit să se schimbe la 180 de grade în ultimul discurs, și să îi condamne pe susținătorii săi violenți, deși doar cu o zi înainte anunțase că îi „iubește”. Președintele în exercițiu nu a exprimat încă nicio opinie sau mesaj de regret pentru polițistul care și-a pierdut viața în urma asaltului de la Capitoliu.

Joe Biden și Kamala Harris, câștigătorii alegerilor din 3 noiembrie, for fi învestiți în funcțiile de președinte și vicepreședinte, în după-amiaza zilei de 20 ianuarie. 

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Victoria lui Joe Biden, ratificată de Congresul SUA

Victoria lui Joe Biden, ratificată de Congresul SUA

Cel puțin patru oameni au murit în SUA după ce susținătorii lui Trump au luat cu asalt Capitoliul

Cel puțin patru oameni au murit în SUA după ce susținătorii lui Trump au luat cu asalt Capitoliul

Haos în SUA: Protestatarii pro-Trump au intrat cu forța în clădirea Capitoliului (LIVE)

Haos în SUA: Protestatarii pro-Trump au intrat cu forța în clădirea Capitoliului (LIVE)

Advertoriale
Orange aniversează în acest an 12 ani de la lansarea programului „Ne Pasă” - pentru susținerea voluntariatului

Orange aniversează în acest an 12 ani de la lansarea programului „Ne Pasă” - pentru susținerea voluntariatului

Château Purcari - Cea mai bună vinărie a anului din Republica Moldova!

Château Purcari - Cea mai bună vinărie a anului din Republica Moldova!

Fiecare al treilea vizitator al sărbătorii Ziua Națională a Vinului a interacționat cu ediția specială AnimAliens Wines - Carla's Dreams

Fiecare al treilea vizitator al sărbătorii Ziua Națională a Vinului a interacționat cu ediția specială AnimAliens Wines - Carla's Dreams

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
    DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Cristina Tocari, tânăra care a revenit din Franța pentru a transforma plasticul în bijuterii (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Meniul preșcolarilor, între posibilități și necesități (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Nicolai Croitoru: „Pot să mă mândresc că echipa mea e formată practic în proporție de 80% din persoane revenite de peste hotare”(VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Viceprimarul capitalei Fadei Nagacevschi pleacă din funcție: „Revin în avocatură”
  • 2
    Partidul Șor a organizat un flashmob împotriva lui Spînu: Ei cu milioane, dar noi murim de foame (LIVE)
  • 3
    Cu frica de iarnă și lemnele la dos. Cum se pregătesc să întâmpine frigul doi vârstnici din Hîncești (VIDEO)
  • 4
    Negocierile dintre Ucraina și Putin, imposibile: Volodimir Zelenski a semnat decretul
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.