În ultimul an, poate mai mult ca niciodată, oamenii au început să se întrebe unii pe alții cum rezistă. Pentru că dintr-o dată, toate generațiile au fost puse într-o singură oală și „obligate” să învețe să se suporte, să se asculte, să se înțeleagă și să facă ce-or face în așa fel ca să nu se omoare. Am auzit odată un gând deștept, care mi se pare extrem de relevant în vremurile pe care le trăim cu toții: singura diferență dintre oameni și animale constă în capacitatea omului de a se obișnui cu toate. De a se adapta la orice condiții. Iar în cazul jurnaliștilor - de a se adapta și de a scrie despre asta.
Recent am filmat un video în care trebuia să povestesc cum a fost anul 2020 pentru proiectul „Oameni ca tine” și ce planuri am cu această serie de reportaje pentru anul care tocmai a început. A fost o ocazie bună de a trece în revistă ultima perioadă și de a analiza ce a fost bine și m-a dat peste cap. Sau invers. Ordinea nu contează de vreme ce rezultatul e același - proiectul a rezistat pandemiei, muncii la distanță, presiunilor vieții de mamă și gândurilor care mă mai vizitau, periodic, sugerându-mi să fac o pauză.
Vrem în continuare să facem jurnalism independent, transparent, relevant și să oferim conținut gratuit pentru toată lumea!
Ce zici, se poate? Hai aici!
#traiestecustil #citesteAGORA
În februarie te invităm la un ceai Tafelgut, de la ECLAIR
Vezi și aceste știri

Oameni ca tine: Drumul lung spre brațele mamei|EDIȚIE SPECIALĂ

Oameni ca tine: Povestea Adelinei Labic, poeta care inspiră vers și expiră inspirație (FOTO)

Oameni ca tine: Ion și Irina Varmari, moldovenii care în fiecare weekend vizitează o destinație turistică de acasă (GALERIE FOTO)

Oameni ca tine: Ion Făureanu, tânărul care crește odată cu profunzimea tablourilor sale (FOTO, VIDEO)

Ai vrea să trăiești într-o lume în care ai în jur doar oameni ca tine? (EDITORIAL, VIDEO)

USM denunță tergiversarea confirmării lui Igor Șarov în funcția de rector. Scrisoare deschisă adresată conducerii țării
Advertoriale

O colecție nouă din vinuri inedite cu Indicație Geografică Protejată (IGP) de la Château Vartely e gata să impresioneze

Bronșită vs Covid. Semnele principale care deosebesc esențial aceste infecții
