Fostul șef al întreprinderii „Poșta Moldovei”, Serghei Nastas, riscă să nu mai poată ocupa funcții publice sau de demnitate publică pe o perioadă de trei ani. Se va întâmpla în cazul în care actul de constatare, prin care Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a stabilit că acesta nu și-a declarat conflictele de interese, va rămâne în vigoare.
Mai exact, inspectorul de integritate a constatat că Serghei Nastas și-a angajat nepotul în funcția de șef-adjunct al Secției Tehnologii Informaționale și l-a delegat în componența grupului de lucru pentru examinarea ofertelor privind achiziționarea bunurilor, lucrărilor și serviciilor pentru necesitățile întreprinderii.
Mai mult, de-a lungul anilor, a semnat ordine ce țin de majorarea salariului de funcție, dar și de acordare a mai multor sporuri lunare de 35% din salariu.
În actul de constatare, ANI spune că i-a solicitat subiectului controlului punctul de vedere prin poștă, repetat, scrisorile fiind returnate. Potrivit unui raport al Inspectoratului de Poliție Centru, la adresa de domiciliu nimeni nu a deschis ușa, iar stabilirea locului aflării lui Serghei Nastas „nu a fost posibilă”. Ulterior, o persoană apropiată acestuia a fost anunțată despre inițierea controlului. Serghei Nastas așa și nu a revenit însă cu o poziție.
La solicitarea inspectorului de integritate, nepotul lui Serghei Nastas a confirmat relația de rudenie, menționând că este fiul fratelui acestuia. A mai spus că nu știa cadrul legal și că actele emise în privința sa ar putea fi percepute drept conflict de interes.
Menționăm că actul de constatare poate fi contestat în instanță în termen de 15 zile.
Serghei Nastas a demisionat din funcția de director general al întreprinderii „Poșta Moldovei” în iulie 2019, la cererea prim-ministrei de atunci, Maia Sandu.
Vezi și aceste știri
Advertoriale

10% cashback la achitările în farmacii sau servicii comunale, cu cardul social Victoriabank

EXIMBANK lansează proiectul EU4Business - 5 milioane euro pentru dezvoltarea afacerilor locale
