Serviciile de informaţii germane au spionat oficiali francezi şi europeni în numele NSA

Serviciile de informaţii germane au spionat oficiali francezi şi europeni în numele NSA
Foto: cotidianul.ro

Serviciile de informaţii americane au spionat "funcţionari de rang înalt" din cadrul instituţiilor franceze şi europene în numele Agenţiei americane de Securitate Naţională NSA, potrivit cotidianului Süddeutsche Zeitung (SZ), citat de Mediafax.

„BND (serviciile de informaţii germane) au ajutat NSA să facă spionaj politic", scrie cotidianul din Munchen, precizând că interceptarea "înalţilor funcţionari din Ministerul francez de Externe, de la Palatul Elysee şi de la Comisia Europeană" a fost realizată de la staţia bavareză de interceptări Bad Aibling.

Dezvăluiri despre un presupus spionaj din 2008 al unor firme europene de către serviciile de informaţii germane în numele NSA pun într-o postură dificilă încă de luni Guvernul cancelarului Angela Merkel, care s-a prezentat tot timpul ca o victimă a aliaţilor săi americani. În cazul supravegherii întreprinderilor, spionajul industrial nu a putut avea loc decât "în cazuri izolate", subliniază SZ, care precizează că Statele Unite căutau la momentul respectiv "informaţii despre exporturi ilegale".

În schimb, afirmă cotidianul citând o sursă descrisă drept demnă de încredere şi care cunoaşte procedurile din cadrul BND, "centrul (problemei) este spionarea politică a vecinilor noştri europeni şi a instituţiilor Uniunii Europene".

Ministrul german de Interne, Thomas de Maiziere, care în perioada respectivă era şeful de personal al Cancelariei şi nu putea, în această calitate, să ignore activităţile BND, a propus să se explice săptămâna viitoare în faţa comisiei de anchetă parlamentară care se ocupă de investigarea practicilor agenţiei americane.

Germania a fost şocată, în vara lui 2013, de dezvăluirile lui Edward Snowden, fost consultant NSA, potrivit căruia agenţia a înfiinţat un vast sistem de supraveghere a comunicaţiilor germanilor, până la telefonul cancelarului.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Incendiu de proporții la Edineț. 19 persoane au fost evacuate dintr-un bloc cuprins de flăcări

Incendiu de proporții la Edineț. 19 persoane au fost evacuate dintr-un bloc cuprins de flăcări

În urma revenirii la învățământul online, copiii din Chișinău vor beneficia în continuare de produse alimentare

În urma revenirii la învățământul online, copiii din Chișinău vor beneficia în continuare de produse alimentare

Rusia amenință cu „cele mai grave consecințe” dacă „îngrijorările” sale sunt ignorate

Rusia amenință cu „cele mai grave consecințe” dacă „îngrijorările” sale sunt ignorate

Advertoriale
Endava Internship: Avantajele unui stagiu în Applications Management

Endava Internship: Avantajele unui stagiu în Applications Management

IuteCredit a achiziționat 10% din acțiunile Energbank

IuteCredit a achiziționat 10% din acțiunile Energbank

Cum să vă echilibrați alimentația după mesele copioase de sărbători cu ajutorul produselor proaspete? METRO are soluția!

Cum să vă echilibrați alimentația după mesele copioase de sărbători cu ajutorul produselor proaspete? METRO are soluția!

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Cetățenii pot renunța la compensațiile acordate de Guvern pentru plata facturilor la gazele naturale. Care este procedura
  • 2
    Votat în lectură finală: Avocații rămân fără imunitate - pot fi reținuți în cazul unor infracțiuni flagrante
  • 3
    Autorul alertelor false cu bombă, identificat. S-a dovedit a fi un minor, care riscă până la doi ani de închisoare
  • 4
    EXCLUSIV! Uzurpare și samavolnicie. Reprezentanții Tiraspolului care au îngrădit accesul la terenurile din Dubăsari sunt cercetați penal
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.