ANI a cerut ridicarea mandatului primarului de Ungheni. Actul de constatare, rămas definitiv abia după decizia CSJ

ANI a cerut ridicarea mandatului primarului de Ungheni. Actul de constatare, rămas definitiv abia după decizia CSJ
Alexandru Ambros, foto: ungheni.md

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a remis în adresa Oficiului Teritorial Ungheni al Cancelariei de Stat o adresare prin care cere declanșarea procedurii de ridicare a mandatului de primar al orașului Ungheni, Alexandru Ambros. Asta după ce actul de constatare, prin care s-au stabilit conflicte de interese, a rămas definitiv.

În noiembrie 2018, inspectorul de integritate a stabilit, printr-un act de constatare, că primarul orașului Ungheni a admis încălcarea regimului juridic al conflictelor de interese. Aflându-se în exercițiul funcției, a semnat trei ordine de plată cu o firmă care aparține soției sale pentru a achiziționa bunuri și servicii. A încălcat, astfel, dispozițiile legale de declarare și soluționare a conflictului de interese. În apărarea sa, primarul a spus că serviciile contractate nu puteau fi achiziționate de la un alt agent economic, fiindcă acesta era singurul care corespundea condițiilor impuse.

Alexandru Ambros a contestat în instanța de judecată actul emis de ANI, având câștig de cauză în instanța de fond și apel. Ulterior, ANI a depus un recurs la Curtea Supremă de Justiție. În baza Deciziei Colegiului Civil, Comercial și de Contencios Administrativ al CSJ, actul de constatare al ANI a rămas definitiv.

În adresarea sa din 4 ianuarie 2021, Autoritatea Națională de Integritate a solicitat Oficiului Teritorial al Cancelariei de Stat să fie informată despre măsurile pe care le va întreprinde pe acest caz.

Instituția precizează că Alexandru Ambros urmează să fie decăzut din dreptul de a exercita o funcție publică sau de demnitate publică, inclusiv mandatul de primar, pentru o perioadă de trei ani și va fi înscris în lista publică a persoanelor cu interdicții. Totodată, ordinele de plată semnate de către primar vor fi declarate nule.

Amintim că, la alegerile locale generale din 2019, Alexandru Ambros a candidat independent la funcția de primar de Ungheni, după ce s-a perindat la PLDM, iar mai apoi la PDM.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
ANI critică o inițiativă a deputaților PSRM: „Ar putea fi interesați în promovarea proiectului pentru a le fi încetate procedurile de control”

ANI critică o inițiativă a deputaților PSRM: „Ar putea fi interesați în promovarea proiectului pentru a le fi încetate procedurile de control”

Dispăruți fără urmă. Cum au fost delapidați 430 de mii de euro, alocați de UE pentru renovarea unei grădinițe din Ungheni

Dispăruți fără urmă. Cum au fost delapidați 430 de mii de euro, alocați de UE pentru renovarea unei grădinițe din Ungheni

În orașul Ungheni se spală carosabilul și se dezinfectează intrările în blocurile de locuit. Numărul cazurilor de COVID-19 a ajuns la 272 (FOTO)

În orașul Ungheni se spală carosabilul și se dezinfectează intrările în blocurile de locuit. Numărul cazurilor de COVID-19 a ajuns la 272 (FOTO)

Advertoriale
Primul Forum pentru Responsabilizare Socială în Sănătate: Cum să fii tratat mai bine în instituțiile medicale?

Primul Forum pentru Responsabilizare Socială în Sănătate: Cum să fii tratat mai bine în instituțiile medicale?

„Bucură-te de moment. Noi ne ocupăm de restul”. De Ziua Internațională a Cafelei, Julius Meinl plantează arbori în numele partenerilor

„Bucură-te de moment. Noi ne ocupăm de restul”. De Ziua Internațională a Cafelei, Julius Meinl plantează arbori în numele partenerilor

Servicii de recrutare cu garanție de la DAD Human Capital

Servicii de recrutare cu garanție de la DAD Human Capital

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
    DESCIFRAT| (IN)Siguranța din mijlocul protestelor sau șirul neregulilor din Orășelul Schimbărilor. Invitați: Șeful IGP, Viorel Cernăuțeanu și directorul executiv API, Petru Macovei
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Cristina Tocari, tânăra care a revenit din Franța pentru a transforma plasticul în bijuterii (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Meniul preșcolarilor, între posibilități și necesități (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Nicolai Croitoru: „Pot să mă mândresc că echipa mea e formată practic în proporție de 80% din persoane revenite de peste hotare”(VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Partidul Șor reia protestele în centrul Chișinăului. Cu muzică, scenă și pancarte, oamenii vin organizat din mai multe raioane (LIVE)
  • 2
    Poliția a sesizat Procuratura Generală. Șeful IGP: Primăria Chișinău și-ar fi neglijat obligațiile la protestele organizate de Partidul Șor (VIDEO)
  • 3
    Grav accident pe traseul Chișinău-Leușeni: Două persoane au decedat
  • 4
    Volodimir Zelenski: Orașul Liman a fost total eliberat (VIDEO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.