S-au pornit în Italia, dar au ajuns la spital: Șase moldovence, rănite într-un accident în România

S-au pornit în Italia, dar au ajuns la spital: Șase moldovence, rănite într-un accident în România
Foto simbol: moldova.org


Un autocar cu 20 de persoane din Republica Moldova, care tranzita România în drum spre Italia, a fost implicat într-un accident rutier, la Galaţi. Şase femei au fost rănite, notează presa română news.ro. Totul s-a întâmplat la 13 ianuarie.

Autocarul din Republica Moldova intrase în România prin Vama Oancea şi transporta 20 de persoane care mergeau la muncă în Italia.

La Roşcani, în judeţul Galaţi, şoferul a pierdut direcţia autocarului care tracta şi o remorcă plină cu bagajele călătorilor. 

„La faţa locului, poliţiştii au stabilit că un bărbat, de 50 de ani, a condus un ansamblu de vehicule, format din autocar şi remorcă, pe drumul mai sus menţionat, şi, la un moment dat, a pierdut controlul direcţiei, intrând într-un cap de pod aflat pe partea dreaptă a sensului de mers.

 În urma impactului, șase pasageri aflaţi în autocar, cu vârste cuprinse între 21 şi 60 de ani, au fost răniţi, fiind transportaţi la spital pentru investigaţii medicale. Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultând că nu a consumat alcool”, precizează oamenii legii din cadrul IPJ Galaţi.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă. Pe drumul pe care s-a produs evenimentul, la ora accidentului ningea.

Sprijină redacția Agora cu doar 98 de lei pe lună, iar noi te răsplătim cu un coș de produse locale de la From the Heart Shop.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Când începem să discutăm matur și asumat despre relația noastră cu animalele de companie?

Când începem să discutăm matur și asumat despre relația noastră cu animalele de companie?

O arhiepiscopie din România cere pomelnice prin PayPal: „Puteți include câteva nume pentru a fi pomenite în secțiunea Add Note”

O arhiepiscopie din România cere pomelnice prin PayPal: „Puteți include câteva nume pentru a fi pomenite în secțiunea Add Note”

Tot ce trebuie să știi despre săpăturile arheologice de la Cetatea Soroca (FOTO/VIDEO)

Tot ce trebuie să știi despre săpăturile arheologice de la Cetatea Soroca (FOTO/VIDEO)

Advertoriale
Un preț mic la credit nu îți garantează mereu și cea mai bună oferta. Explică expertul Microinvest

Un preț mic la credit nu îți garantează mereu și cea mai bună oferta. Explică expertul Microinvest

Cum poți primi la farmacie un test HIV gratuit până la finalul lunii noiembrie

Cum poți primi la farmacie un test HIV gratuit până la finalul lunii noiembrie

100 de angajați maib vor participa la Maratonul Internațional Chișinău. Iată ce i-a motivat (VIDEO)

100 de angajați maib vor participa la Maratonul Internațional Chișinău. Iată ce i-a motivat (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Maia Sandu a schimbat structura Aparatului Președintelui (DOC)
  • 2
    Ex-vicepreședinte al Parlamentului: Modelul liberal al economiei la etapa actuală ucide producătorii autohtoni
  • 3
    OMS se implică în România pentru a rezolva criza sanitară și a impulsiona vaccinarea anti-COVID
  • 4
    Fostul primar de Corjova Valeriu Mițul, decorat post-mortem cu „Ordinul Republicii”, cea mai înaltă distincție de stat
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.