Premierul interimar Aureliu Ciocoi a fost infectat de două ori cu noul virus COVID-19, iar cheltuielile pentru medicamente au fost mai mari decât s-ar fi așteptat. Acesta consideră că pe piața farmaceutică din R. Moldova există acțiuni speculative, întrucât prețurile pentru unele medicamente împotriva virusului au fost majorate de câteva ori.
„Știți că am fost în autoizolare de sărbători. Credeți-mă că am fost și eu șocat când am văzut prețurile și m-am întrebat ce se întâmplă cu cetățenii noștri care sunt pensionari și care sunt bolnavi și nu au un venit mai mult decât mediu. Doar un medicament e administrat o lună. M-a costat 3.500 de lei. Am fost și eu și soția, iar corespunzător a trebuit să cumpărăm medicamente pentru ambii.
S-a ridicat la șase mii și ceva sau sub șapte mii de lei. Este foarte mult. Acum, în decembrie a fost a doua infectare. Prima infectare care am suportat-o la sfârșit de august, medicamentul pentru care am dat acum 3.500 de lei a fost procurat cu 350 de lei. E de aproape zece ori majorarea prețului. Ceva nu e în regulă. Sunt acțiuni speculative pe piața farmaceutică, lucru care va trebui să îl discutăm cu importatorii de medicamente”, a declarat Aureliu Ciocoi.
De altfel, întrebat de jurnaliști despre vaccinul care urmează să fie adus în R. Moldova, Aureliu Ciocoi a declarat în cadrul unui eveniment public că nu știe cu ce vaccin anti-COVID vor fi imunizați moldovenii. „Până la urmă, cred că nu contează care producător ne va livra acest vaccin”, a spus oficialul.
Vezi și aceste știri

Guvernul se va întruni în ședință după decizia Curții Constituționale. Ciocoi: „Cvorum există, dar s-a decis să amânăm”

Privatizarea anului 2020. Igor Dodon ar fi propus un teren al Ministerului Apărării către Guvernul SUA, dar a fost privatizat cu 230 milioane de lei

Slusari, îngrijorat de posibila extindere a atribuțiilor Guvernului interimar: Să nu deschidem cutia Pandorei
Advertoriale

Microinvest susține agricultorii din Moldova cu CREDITE AGRO de până la 7 000 000 lei

Scopul și valorile maib, într-o nouă interpretare – prezentate întregii echipe
