„Lume paralelă” sau cum Maia Sandu le cere ambasadorilor să-și schimbe abordarea față de diasporă (VIDEO)

„Lume paralelă” sau cum Maia Sandu le cere ambasadorilor să-și schimbe abordarea față de diasporă (VIDEO)

„Divizarea societății prin slogane politice de genul „lume paralelă” și tratarea cetățenilor exclusiv prin prisma necesităților electorale proprii nu contribuie la coeziune”. Este declarația rostită de președinta Maia Sandu, în cadrul unei discuții online cu reprezentanții corpului diplomatic al țării. Oficiala le-a cerut ambasadelor și consulatelor noastre „să aibă grijă de cetățeni și să ofere servicii de calitate”.

„Diaspora noastră suntem noi, sunt cei care au plecat forțat sau benevol, în căutarea unor studii de calitate mai bună, a unor surse de venituri mai mari, pentru a-și întreține familia și copiii lăsați acasă, oportunități profesionale mai bune și mai diverse, cât și în căutarea unui trai mai bun, unde sunt respectați și apreciați pentru cine sunt, pentru eforturile și munca depusă”, a declarat Maia Sandu.

„Este absolut inadmisibil să divizăm cetățenii pe criterii etnice, lingvistice sau în funcție de unde trăiesc – în RM sau în afara țării, la Est sau la Vest. Divizarea societății prin slogane politice de genul „lume paralelă” și tratarea cetățenilor exclusiv prin prisma necesităților electorale proprii nu contribuie la coeziune. Astfel de epitete nedemne, folosite de actorii politici falimentari, trebuie stârpite din limbajul politic, trebuie să lucrăm pentru unitatea oamenilor. Nu putem diviza cetățenii noștri în diasporă și ne-diasporă, suntem toți un întreg”, a adăugat președinta.

Maia Sandu a venit cu un apel către serviciile consulare, astfel încât să-și faciliteze procedurile. Mai mult, a anunțat că va fi creat un grup de lucru care va analiza cum se poate realiza acest lucru.

„Ambasadele și consulatele noastre trebuie să aibă grijă de cetățeni și să ofere servicii de calitate. Aceasta este o misiune esențială a serviciului diplomatic. Oamenii trebuie să găsească un sprijin în ambasadele noastre, să poată obține ajutor cât mai ușor”, a mai spus președinta.

Amintim că, în urma celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale din noiembrie 2020, Igor Dodon, care tindea la al doilea mandat de șef al statului, a spus că diaspora reprezintă un „electorat paralel al Republicii Moldova”. „Acest electorat are propria viziune și propriile preferințe politice și, în mare parte, aceste preferințe ale diasporei se află în disonanță cu preferințele populației majoritare care locuiește și muncește în țară”, spunea atunci Dodon.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.