Dodon, cu ultimatum pentru Sandu și sesizare la CC: Desemnați un premier până pe 1 februarie. Să nu spuneți că nu v-am preîntâmpinat

Dodon, cu ultimatum pentru Sandu și sesizare la CC: Desemnați un premier până pe 1 februarie. Să nu spuneți că nu v-am preîntâmpinat

PSRM în frunte cu Igor Dodon cere președintei Maia Sandu să desemneze un premier până la data de 1 februarie curent, atunci când începe sesiunea de primăvară-vară a Parlamentului. La fel, partidul va depune mâine dimineață o sesizare la Curtea Constituțională în privința activității Maiei Sandu. Declarațiile au fost făcute de Igor Dodon după convocarea Comitetului Executiv al PSRM. 

„Vom cere Înalte Curți să răspundă la două întrebări: Care este termenul maxim ca președintele să desemneze un candidat la funcția de prim-ministru și care sunt sancțiunile pentru președinte în caz că acest termen se depășește. Mâine dimineață vom depune această sesizare la Curtea Constituțională. Spun cu fermitate că actualul președinte a încălcat Constituția”, a declarat Dodon.

Fostul președinte al țării a criticat deplasările Maiei Sandu în calitate de președintă și i-a cerut ca până la data de 1 februarie curent să desemneze un premier.

Publicitate

„Este clar că Maia Sandu nu știe cum să procedeze mai departe. Se conturează al doilea eșec al Maiei Sandu după deținerea funcției de premier, pentru că nu știe ce trebuie să facă. Apucați-vă de lucru. Ba la Zelinski, ba la Iohannis, ba la Bruxelles mâncați scoici și midii. În aceste condiții, PSRM îi cere președintelui desemnarea unui premier până la data de 1 februarie, pentru că atunci începe sesiunea Parlamentului. Aveți două săptămâni. Pe urmă să nu spuneți că nu v-am preîntâmpinat”, a spus Dodon.

De precizat că Maia Sandu a fost desemnată în calitate de președintă la data de 24 decembrie 2020. De atunci, Sandu a avut o vizită oficială în Ucraina unde s-a întâlnit cu liderul de la Kiev, Vladimir Zelinschi. La fel, președintele României, Klaus Iohannis, a venit la Chișinău și a avut o întrevedere oficială cu Maia Sandu. În prezent, președinta aleasă se află într-o deplasare la Bruxelles unde, astăzi și mâine, se va întâlni cu mai mulți oficiali europeni de rang înalt.

Totodată, de la desemnarea în calitate de președintă, Maia Sandu l-a desemnat pe Aureliu Ciocoi în calitate de premier interimar la data de 31 decembrie.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal