Descoperire istorică în Nigeria. Aproximativ 22 de kilograme de cocaină, depistate de Agenția antidrog

Descoperire istorică în Nigeria. Aproximativ 22 de kilograme de cocaină, depistate de Agenția antidrog

Agenţia nigeriană antidrog a anunţat luni, 18 ianuarie că a confiscat 21,9 kilograme de cocaină pe Aeroportul Internaţional Nnamdi Azikiwe din capitala Abuja, relatează Xinhua, scrie Agerpres. Substanţa ilicită, descoperită ascunsă în două geamantane, reprezintă cea mai mare cantitate confiscată în cadrul unei singure capturi de lucrătorii Agenţiei Naţionale Antidrog (NDLEA), a declarat Jonah Achema, purtătorul de cuvânt al instituţiei, citat într-un comunicat.

Două valize neînsoţite şi nerevendicate au fost descoperite după sosirea în Abuja a unei curse operate de Ethiopian Airline din Addis Abeba, a indicat Achema. 

Comandantul unităţii NDLEA din aeroport, Kabir Tsakuwa, a declarat că agenţii săi au devenit suspicioşi după ce au observat cele două geamantane abandonate pe banda rulantă.

„La efectuarea percheziţiei în prima valiză au fost găsite trei pături dintre care două conţineau pachete din nailon transparent în care se aflau substanţe de culoare albă, suspectate a fi droguri tari”, a spus Tsakuwa.

A doua valiză nerevendicată conţinea douăzeci şi două de cămăşi împachetate, cu câte un pachet de droguri ascuns în fiecare dintre acestea şi învelit în hârtie albastră de carbon şi nailon transparent.

Substanţa a fost testată pe teren şi s-a confirmat că era cocaină, urmează ca autorităţile să identifice persoanele implicate, a spus KabirTsakuwa.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Pastile psihotrope, ascunse în brioșe. Polițiștii au ridicat droguri în valoare de peste 200 de mii de lei

Pastile psihotrope, ascunse în brioșe. Polițiștii au ridicat droguri în valoare de peste 200 de mii de lei

Analiză CNA: Numărul real al consumatorilor de droguri este mai mare decât cel oficial

Analiză CNA: Numărul real al consumatorilor de droguri este mai mare decât cel oficial

Piața drogurilor în Republica Moldova: La ce prețuri sunt comercializate stupefiantele și cum au fluctuat acestea în ultimii ani

Piața drogurilor în Republica Moldova: La ce prețuri sunt comercializate stupefiantele și cum au fluctuat acestea în ultimii ani

Advertoriale
Microinvest: “Nu avem locuri VIP pentru credite - suntem corecți și respectuoși cu fiecare”

Microinvest: “Nu avem locuri VIP pentru credite - suntem corecți și respectuoși cu fiecare”

Achită cu cardul Mastercard de la maib și câștigă bilete la meciul Sheriff Tiraspol - Real Madrid

Achită cu cardul Mastercard de la maib și câștigă bilete la meciul Sheriff Tiraspol - Real Madrid

Excelează în banking, dar și la alergări. Angajații maib, pe podiumul Chișinău International Marathon (FOTO)

Excelează în banking, dar și la alergări. Angajații maib, pe podiumul Chișinău International Marathon (FOTO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    SIS a solicitat blocarea unui portal de știri ucrainean pentru că ar fi distribuit informații false despre criza gazelor (DOC)
  • 2
    Taxarea electronică – un eșec? Doar 1.88% din numărul total al călătorilor plătesc electronic în troleibuzele din Chișinău
  • 3
    Ceartă cu împușcături între un polițist de sector și un grup de tineri. Reacția Inspectoratului General al Poliției
  • 4
    Industria textilă din Coreea de Sud a fost salvată de serialul „Squid Game”. Cum a fost posibil
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.