Până în prezent, Agenția Medicamentului și Dispozitivelor Medicale nu a primit nicio solicitare pentru înregistrarea unui vaccin împotriva COVID-19 în R. Moldova. La fel, instituția dă asigurări că va evalua toate vaccinurile anti-coronavirus care vor fi expediate către autorizare. Cel puțin asta au menționat reprezentanții agenției printr-o scrisoare oficială către AGORA.
„Până în prezent, în adresa AMDM nu au parvenit solicitări de autorizare a vaccinurilor anti-Covid-19. Adițional celor expuse anterior, deținătorul sau reprezentantului legal al acestuia este în drept să decidă asupra depunerii cererilor și a dosarului privind autorizarea medicamentelor, inclusiv a vaccinurilor, conform prevederilor Legii nr. 1456/1993 cu privire la activitatea farmaceutică, Legii nr. 1409/1997 cu privire la medicamente, Ordinului
Ministerului Sănătății nr. 739/2012 cu privire la reglementarea autorizării produselor medicamentoase de uz uman şi introducerea modificărilor postautorizare.
Suplimentar reiterăm că AMDM se angajează de a evalua într-un regim prioritar oricare vaccin anti-Covid-19 care va fi depus pentru procedura de autorizare”, se menționează în răspunsul expediat solicitării AGORA.
De precizat că liderul PSRM, Igor Dodon, a declarat astăzi că Federația Rusă a expediat pachetul de documente pentru înregistrarea vaccinului Sputnik V în R. Moldova.
Recent, conducerea Ministerului Sănătății a anunțat că primele vaccinuri anti-COVID vor ajunge în Republica Moldova până la finele lunii ianuarie 2021, iar imunizarea va începe în februarie, primii beneficiari fiind lucrătorii medicali.
Vezi și aceste știri

Dodon anunță că vaccinul rusesc ar putea ajunge în RM chiar săptămâna viitoare, dar că acum nu e sens să se vaccineze

Cea mai mare fabrică de vaccinuri din lume, unde se pregătesc milioane de doze de vaccin anti-COVID, a luat foc

Studiu: Cei care s-au vaccinat de COVID-19 sunt protejați împotriva altor tulpini ale virusului

O rețea cunoscută de supermarketuri își plătește angajații ca să se vaccineze împotriva COVID-19

Centrul GDM anunță că va depune o plângere la Poliție în urma declarației emisă de Mitropolia Moldovei

Un cuplu iranian care s-a filmat dansând în centrul Teheranului în sprijinul protestelor, condamnat la peste 10 ani de închisoare (VIDEO)
Advertoriale

La Chișinău vor fi amenajate curți ideale pentru trai ca în Europa (VIDEO)

Continuăm campania „Generația Inteligenței Financiare”. Urmăriți al doilea episod în limba rusă al serialului „Cunoaște sensul banului cu Emily” (VIDEO)
