Comisia Europeană dorește ca 70% din populația adultă a statelor membre să fie vaccinată împotriva COVID-19 până în vară

Comisia Europeană dorește ca 70% din populația adultă a statelor membre să fie vaccinată împotriva COVID-19 până în vară
Foto simbol: Audiovisual Service


Comisia Europeană îndeamnă statele membre să intensifice campania de vaccinare împotriva COVID-19, cu două zile înainte de reuniunea șefilor de stat sau de guvern pe tema răspunsului coordonat la criza cauzată de pandemia de COVID-19, potrivit Calea Europeană. Într-o comunicare adoptată marți, Executivul european recomandă statelor membre ca până în martie 2021 cel puțin 80 % dintre persoanele cu vârsta peste 80 de ani și 80 % dintre cadrele medicale și asistenții sociali din fiecare stat membru să fie vaccinați. De asemenea, până în vara anului 2021, ar trebui ca statele membre să fi vaccinat cel puțin 70 % din populația lor adultă.

„Vaccinarea este esențială pentru a ieși din această criză. Am asigurat deja suficiente vaccinuri pentru întreaga populație a Uniunii Europene. Acum trebuie să accelerăm livrarea lor și să intensificăm vaccinarea. Obiectivul nostru este ca 70 % din populația noastră adultă să fie vaccinată până în vară. Acest procent ar putea fi un moment de cotitură în lupta noastră împotriva acestui virus. Cu toate acestea, vom pune capăt acestei pandemii numai atunci când toată lumea are acces la vaccinuri. Ne vom intensifica eforturile pentru a contribui la asigurarea vaccinurilor pentru vecinii și partenerii noștri din întreaga lume”, a transmis președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. 

Comisia îndeamnă, de asemenea, statele membre să recomande în continuare respectarea distanțării fizice și abținerea de la contacte sociale, să combată dezinformările, să aplice în mod coordonat restricții de călătorie, să intensifice testările vizând COVID-19, depistarea contacților și secvențierea genomului virusului, pentru a face față riscurilor generate de noile variante ale virusului.

„Întrucât în ultimele săptămâni s-a înregistrat o tendință ascendentă a numărului de cazuri, trebuie depuse mai multe eforturi pentru a sprijini sistemele de sănătate și pentru a contracara <> în lunile următoare, prin accelerarea vaccinării la toate nivelurile și prin susținerea partenerilor noștri din Balcanii de Vest, din zonele vecine de la sud și est și din Africa”, consideră Executivul european.

Comunicarea de marți stabilește acțiunile esențiale pentru statele membre, Comisie, Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC) și Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA), care vor contribui la reducerea riscurilor și la stăpânirea răspândirii virusului:

Intensificarea vaccinării în întreaga UE

  • Până în martie 2021, cel puțin 80 % dintre persoanele cu vârsta peste 80 de ani și 80 % dintre cadrele medicale și asistenții sociali din fiecare stat membru ar trebui să fie vaccinați.
  • Ar trebui ca până în vara anului 2021 statele membre să fi vaccinat 70 % din întreaga lor populație adultă.
  • Comisia, statele membre și EMA vor colabora cu întreprinderile pentru a valorifica la maximum potențialul UE de creștere a capacității de producție a vaccinurilor.
  • Comisia conlucrează cu statele membre în ceea ce privește certificatele de vaccinare, în deplină conformitate cu legislația UE privind protecția datelor, care pot susține continuitatea asistenței medicale. Până la sfârșitul lunii ianuarie 2021 urmează să se convină asupra unei abordări comune care să permită ca certificatele emise în statele membre să fie utilizate rapid în sistemele de sănătate din UE și din afara acesteia.

Testările vizând COVID-19 și secvențierea genomului virusului

  • Statele membre ar trebui să actualizeze strategiile lor de testare pentru a ține seama de noile variante ale virusului și pentru a extinde utilizarea testelor antigenice rapide.
  • Statele membre ar trebui să mărească urgent rata secvențierii genomului virusului la cel puțin 5 %, preferabil la 10 %, din rezultatele testelor pozitive. În prezent, multe state membre supun secvențierii genomului virusului sub 1 % din eșantioane, ceea ce nu este suficient pentru a identifica evoluția variantelor sau pentru a detecta orice variantă nouă.

Menținerea pieței unice și a liberei circulații, concomitent cu intensificarea măsurilor de combatere a pandemiei

  • Sunt necesare măsuri pentru a reduce și mai mult riscul de transmitere determinat de mijloacele de transport, cum ar fi măsurile de igienă și de distanțare în vehicule și în terminale.
  • Toate călătoriile neesențiale ar trebui descurajate puternic până când situația epidemiologică se va îmbunătăți considerabil.
  • Ar trebui menținute restricții de călătorie proporționale, incluzând testarea călătorilor, pentru persoanele care călătoresc din zone cu o incidență mai mare a variantelor care suscită îngrijorare.

Asigurarea poziției de lider a Europei și promovarea solidarității internaționale

  • Pentru a asigura un acces timpuriu la vaccinuri, Comisia urmează să instituie un mecanism de tip Echipa Europa pentru a structura livrarea vaccinurilor partajate de statele membre cu țările partenere. Mecanismul ar trebui să permită partajarea cu țările partenere a accesului la o parte din cele 2,3 miliarde de doze asigurate prin intermediul Strategiei UE privind vaccinurile, acordând o atenție deosebită Balcanilor de Vest, vecinilor noștri de la est și sud și Africii.
  • Comisia Europeană și statele membre ar trebui să sprijine în continuare COVAX, inclusiv prin accesul rapid la vaccinuri. Echipa Europa a mobilizat deja 853 de milioane EUR în sprijinul COVAX, ceea ce face ca UE să fie unul dintre cei mai mari donatori pentru COVAX.

Sprijină redacția Agora cu doar 98 de lei pe lună, iar noi te răsplătim cu un coș de produse locale de la From the Heart Shop.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
„Lumea, la un pas de o prăbușire morală catastrofală”: Șeful OMS, despre împărțirea vaccinului împotriva COVID-19 între statele lumii

„Lumea, la un pas de o prăbușire morală catastrofală”: Șeful OMS, despre împărțirea vaccinului împotriva COVID-19 între statele lumii

Circa 140 de persoane sunt vaccinate într-un minut în Marea Britanie. Londra va avea centre deschise 24/24

Circa 140 de persoane sunt vaccinate într-un minut în Marea Britanie. Londra va avea centre deschise 24/24

Produselor agro-industriale moldovenești, promovate în Coreea de Sud. Ce planuri au autoritățile

Produselor agro-industriale moldovenești, promovate în Coreea de Sud. Ce planuri au autoritățile

Advertoriale
Un preț mic la credit nu îți garantează mereu și cea mai bună oferta. Explică expertul Microinvest

Un preț mic la credit nu îți garantează mereu și cea mai bună oferta. Explică expertul Microinvest

Cum poți primi la farmacie un test HIV gratuit până la finalul lunii noiembrie

Cum poți primi la farmacie un test HIV gratuit până la finalul lunii noiembrie

100 de angajați maib vor participa la Maratonul Internațional Chișinău. Iată ce i-a motivat (VIDEO)

100 de angajați maib vor participa la Maratonul Internațional Chișinău. Iată ce i-a motivat (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Arhiepiscopul de Ungheni și Nisporeni i se adresează cu „profundă tristețe” Maiei Sandu: „Din câte cunosc personal, ați avut rude și mătușă în mănăstire”
  • 2
    EXCLUSIV! Cele cinci mașini ale lui Vlad Filat, sechestrate în 2015: Câte au fost vândute și ce bani a încasat statul
  • 3
    16 dosare răsunătoare ale politicii moldovenești. Cine sunt foștii demnitari găsiți nevinovați, eliberați înainte de termen sau dați de ani buni în căutare (INFOGRAFIC)
  • 4
    Curtea de Apel examinează recursul împotriva arestului la domiciliu pentru Alexandr Stoianoglo. Socialiștii, un grup de persoane și Rizea, în fața instituției (VIDEO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.