Deșeurile din Chișinău vor fi depozitate la gunoiștea din Țânțăreni și în 2021. Consilierii municipali au aprobat prelungirea Contractului de Societate Civilă până la 31 decembrie 2021. Astfel, municipalitatea e responsabilă să realizeze mai multe acțiuni în următoarea perioadă, precum transferarea sumei de 10 milioane de lei către primăria comunei Țânțăreni.
La fel, primarul general Ion Ceban a spus că, în 2021, se vor executa lucrări de consolidare a barajului poligonului, va fi fortificat digul cu plantarea arborilor, vor fi continuate lucrările de reparație a străzilor din localitate, va fi modernizat poligonul de deșeuri. De asemenea, deșeurile din satul Țânțăreni vor fi evacuate de două ori pe lună, va fi finalizată stația de pompare din sat și vor fi construite clădiri operaționale la gunoiște.
Potrivit lui Ion Ceban, municipalitatea a investit circa 60 de milioane de lei în 2020, pentru poligonul de la Ţînţăreni, stația de tratare a levigatului și dezvoltarea infrastructurii localității.
Amintim că în vara anului 2017, capitala s-a confruntat cu o adevărată criză a deșeurilor. După ce locuitorii din Bubuieci au protestat blocând accesul autospecialelor spre groapa de gunoi din localitate, primăria a propus să fie redeschisă groapa de gunoi de la Țînțăreni, pentru a depăși problema acumulării gunoiului în Capitală.
La 10 iulie 2017 în urma mai multor negocieri, a fost încheiat un contract civic cu autoritățile din localitatea Țînțăreni, în vederea accesului la poligonul de depozitare a deșeurilor pe un termen de doi ani, adică până în 2019. Municipalitatea s-a angajat atunci să asigure salubrizarea localității, dar și să ofere anual un sprijin financiar în sumă de 10 milioane de lei.
Șeful de la Autosalubritate spune că pe parcursul perioadei 2017-2019, municipalitatea ar fi introdus în localitate, prin servicii și sume bănești directe, circa 62 de milioane de lei.
De menționat că în urma alegerilor locale generale din toamna anului 2019, primar de Țînțăreni a fost ales socialistul Vadim Bulgaru.
Vezi și aceste știri

Replica primarului general către uzina de sortare a deșeurilor din Chișinău: „Cineva încearcă să șantajeze municipiul”

Președintele MAIB, Serghei Cebotari, își încheie activitatea

O grădiniță din comuna Băcioi poate oferi condiții mai bune pentru cei mici. O parte din cheltuieli au fost acoperite de Guvernul României
Advertoriale

Microinvest susține agricultorii din Moldova cu CREDITE AGRO de până la 7 000 000 lei

Scopul și valorile reînnoite ale maib prezentate întregii echipe
