Decizia CC privind neconstituționalitatea Legii cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul RM va avea mari consecințe. La fel, în multe din raioanele țării ar putea fi organizate proteste începând cu săptămâna viitoare, după care sunt așteptate proteste la Chișinău. Declarația aparține liderului PSRM, Igor Dodon.
„Decizia CC va avea consecințe mari. Deja am informații din raioane că vor să vină la protest, după care vor veni la Chișinău”, a declarat Igor Dodon.
De precizat că Legea cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul RM a fost declarată de CC neconstituțională. Asta după ce deputații Octavian Țîcu, Dinu Plîngău și Maria Ciobanu au contestat decizia Parlamentului în acest sens. După mai bine de două ore de discuții și polemici, magistrații s-au retras în deliberare, iar trei ore mai târziu au pronunțat decizia.
Vezi și aceste știri

Ștefan Gligor anunță despre lansarea unui proiect politic în R. Moldova. „Ne lansăm pe banii noștri, dar sper că în viitor pe banii cetățenilor”

Ex-ministrul Justiției nu s-a prezentat la audierile comisiei „Laundromat”. Grigoriu: „Ne-a spus că nu deține nicio informație cu privire la subiectul investigat”

Igor Dodon, fidel tradiției de Bobotează. În acest an, a ales lacul mănăstirii Țigănești (VIDEO)
Advertoriale

Microinvest susține agricultorii din Moldova cu CREDITE AGRO de până la 7 000 000 lei

Scopul și valorile maib, într-o nouă interpretare – prezentate întregii echipe
