Joe Biden a anunțat noi reguli pentru toate persoanele care ajung în SUA cu avionul. Potrivit preşedintelui american, orice persoană care ajunge cu avionul în Statele Unite va fi obligată de acum înainte să intre în carantină, scrie AFP. Prezentând planul său de luptă împotriva COVID-19, noul lider de la Casa Albă a anunţat, de asemenea, că pasagerii vor trebui să prezinte un test negativ.
Joe Biden a semnat joi o serie de ordine executive pentru a aduce sub control pandemia de COVID-19.
Printre acestea se numără purtarea obligatorie a măștii pe aeroporturi și în unele mijloace de transport în comun, accelerarea campaniei de vaccinare și creșterea numărului de teste.
Vezi și aceste știri

Joe Biden spune că Donald Trump i-a lăsat la Casa Albă o scrisoare „generoasă”

Ținutele purtate la ceremonia de învestire a lui Joe Biden, încărcate de simboluri. Culoarea violet a fost purtată cu grație

Bill Clinton a fost surprins ațipind la ceremonia de inaugurare a lui Joe Biden (VIDEO)

Ambasada Rusiei în SUA acuză americani că ar fi tăiat liniile telefonice la consulatul din New York înainte de învestirea lui Joe Biden

Președintele ales al SUA, Joe Biden, va depune astăzi jurământul. 25.000 de militari mobilizați la Washington
