Curtea Supremă de Justiție a emis o hotărâre irevocabilă, prin care a fost anulată decizia instanței inferioare, fiind scoasă de pe rol cererea de chemare în judecată înaintată de unul din asociații întreprinderii de creditare Microinvest.
Un asociat și fost administrator al companiei de creditare Microinvest a depus o cerere de chemare în judecată împotriva companiei la Judecătoria Centru din mun. Chişinău. Cu toate că contractele pe care sunt bazate pretenţiile sale, îl obligau să se adreseze la Curtea Internațională de Arbitraj de la Paris pentru soluţionarea disputei. Instanța de fond din Moldova a admis acţiunea și a pronunţat o hotărâre, care a fost atacată de compania Microinvest în instanța de apel, care, de asemenea, a decis în defavoarea companiei de creditare. Ulterior, litigiul a fost examinat la Curtea Supremă de Justiție.
Potrivit deciziei Curții Supreme de Justiție, emisă pe 29 aprilie 2015 instanţele ierarhic inferioare au interpretat şi aplicat eronat normele de drept material şi procedural, Colegiul civil, comercial şi de contencios administrativ lărgit al Curţii Supreme de Justiţie ajunge la concluzia de a respinge recursul declarat de Munteanu Artur, de a admite recursul declarat de Întreprinderea Microinvest SRL, de a casa hotărârea Judecătoriei Centru, mun. Chişinău din 19 iunie 2014 şi decizia Curţii de Apel Chişinău din 18 decembrie 2014 şi de a emite o nouă hotărâre sub formă de încheiere de scoatere de pe rol a cererii de chemare în judecată înaintată de Munteanu Artur împotriva ÎM OMF Microinvest SRL, intervenient principal Mîrzac Viorica, privind încasarea prejudiciului material şi moral, a penalităţii şi a dobânzii de întârziere.
„Acest litigiul urmează să fie examinat de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de la Paris, care este competentă să examineze conform legii engleze, care guvernează contractele de investiție, dacă pretențiile asociatului Microinvest ce rezultă din aceste contracte sunt sau nu motivate, potrivit acționarilor majoritari al ÎM OMF Microinvest SRL.
Vezi și aceste știri

Moldova, I am back! | Natalia și Sergiu Nicoriuc s-au întors în țară după 14 ani de muncă în străinătate și s-au apucat de lemnărit (VIDEO)

Cere să i se facă dreptate. Tauber se adresează la CEDO, la un an după ce a fost eliminată din cursa pentru Primăria Bălți
