Coronavirus: Rusia pregăteşte cel puţin încă trei vaccinuri, dintre care unul cu „eficienţă de 100%”

Coronavirus: Rusia pregăteşte cel puţin încă trei vaccinuri, dintre care unul cu „eficienţă de 100%”
poză simbol

Rusia a fost prima ţară care a anunţat că dispune de un vaccin împotriva noului coronavirus - Sputnik V, însă diferite institute de cercetare medicale din această ţară au şi alte proiecte de vaccin aflate în diferite faze de testare. De altfel, premierul rus Mihail Mişustin anunţa, încă de la sfârşitul lunii martie a anului trecut, că diferite institute din Rusia pregătesc nu mai puţin de șase tipuri de vaccin împotriva noului coronavirus. După lansarea pe piaţă a vaccinului Sputnik V, ce a fost dezvoltat de produs de Centrul Gamaleia, cel mai avansat dintre noile proiecte aflate în derulare este cel al vaccinului EpiVacCorona. Acest vaccin este „100% eficient”, conform testelor preliminare, arată Agenţia sanitară rusă Rospotrebnadzor, citată marţi de Reuters, scrie Agerpres.

Datele, bazate pe testele clinice din faza I şi II, au fost date publicităţii cu puţin timp înainte de demararea unei celei de-a III-a faze de testare, care în mod normal implică participarea a mii de voluntari umani şi un grup placebo pentru comparaţie.

„Eficienţa vaccinului este compusă din eficienţa sa imunologică şi eficienţa sa de prevenţie”, arată Rospotrebnadzor. „Conform rezultatelor primelor două faze ale testelor clinice, eficienţa imunologică a vaccinului EpiVacCorona este de 100%”.

Primele două faze de testare s-au concentrat asupra siguranţei, reactogenităţii şi imunogenităţii vaccinului candidat. Aceste faze au fost desfăşurate pe un grup de 100 de voluntari cu vârsta între 18 şi 60 de ani.

Rusia a început testarea pe scară largă a vaccinului EpiVacCorona, care este dezvoltat de Institutul Vector din Novosibirsk, în luna noiembrie. EpiVacCorona va putea fi folosit pentru imunizarea în masă a populaţiei începând din luna martie, dacă faza a treia de testare se va încheia cu concluzii pozitive, conform vice-prim-ministrei Tatiana Golikova, citată de agenţia Interfax.

Un alt vaccin împotriva noului coronavirus, unul cu administrare intranazală (sub forma unor picături), ce este dezvoltat de Institutul Smorodinţev pentru cercetări ale afecţiunilor gripale din Sankt Petersburg, şi-a demonstrat eficienţa şi siguranţa în testele preclinice, conform declaraţiilor oferite luni de un reprezentant al institutului pentru agenţia rusă TASS.

„Institutul de cercetare asupra gripei Smorodinţev, aparţinând Ministerului rus al Sănătăţii, continuă testele preclinice ale vaccinului său împotriva COVID-19. Până în prezent, am obţinut rezultate pozitive în ceea ce priveşte siguranţa (acestui vaccin) şi eficienţa sa imunogenică. Testele desfăşurate vizează eficienţa vaccinului împotriva noului coronavirus pe diferite modele animale”, a declarat purtătorul de cuvânt.

Conform reprezentanţilor institutului, mai notează TASS, este vorba despre un vaccin anticoronavirus bazat pe virusul gripal. Un virus gripal atenuat este folosit ca vector pentru a introduce în organism proteine ale coronavirusului şi pentru a declanşa un răspuns imunitar. Vaccinul va fi aplicat sub forma de picături nazale sau spray nazal. Testele preclinice se vor încheia în mai 2021.

În luna octombrie 2020, preşedintele Vladimir Putin vorbea şi despre un nou vaccin dezvoltat de Centrul Ciumakov al Academiei de Ştiinţe din Rusia. Acest vaccin poate fi aşteptat în februarie, în prezent aflându-se în faza de studii clinice. Particularitatea sa este că nu este fabricat din antigeni individuali, ci dintr-un întreg virus inactivat. Acesta este ceea ce îi va permite să ofere unei persoane vaccinate un set complet de anticorpi şi, prin urmare, cea mai largă protecţie posibilă împotriva bolii.

O ţară cu aproape 150 de milioane de locuitori, Rusia a raportat 3.612.800 de cazuri de infecţie cu noul coronavirus, fiind plasată pe locul patru în lume după numărul de cazuri. Numărul total al deceselor raportate de Rusia este de 66.623.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Peste un milion de persoane au fost vaccinate în Rusia cu Sputnik V

Peste un milion de persoane au fost vaccinate în Rusia cu Sputnik V

Vladimir Putin a hotărât să se vaccineze cu Sputnik V, la aproape o lună de la începutul campaniei de vaccinare din Rusia

Vladimir Putin a hotărât să se vaccineze cu Sputnik V, la aproape o lună de la începutul campaniei de vaccinare din Rusia

Rușii vaccinați cu Sputnik V nu au voie să bea alcool timp de două luni

Rușii vaccinați cu Sputnik V nu au voie să bea alcool timp de două luni

Advertoriale
Petrom îți economisește timpul. Plătește facturile în timp ce faci plinul

Petrom îți economisește timpul. Plătește facturile în timp ce faci plinul

În premieră, mai mulți vârstnici din Republica Moldova beneficiază de servicii de e-sănătate și consiliere online

În premieră, mai mulți vârstnici din Republica Moldova beneficiază de servicii de e-sănătate și consiliere online

Articolele vestimentare Hermina: Îmbracă-te cu căldură la prețuri reduse!

Articolele vestimentare Hermina: Îmbracă-te cu căldură la prețuri reduse!

EMISIUNI
  • Prepare for Future | Olesea Gălușcă: Industria creativă din Moldova poate deveni pilonul cel mai important al economiei Moldovei
    Prepare for Future | Olesea Gălușcă: Industria creativă din Moldova poate deveni pilonul cel mai important al economiei Moldovei
  • Podcastul „Azi e vinerea” | Miroase a ars la Bismobil Kitchen, emisiunea „Iartă-mă” în justiție și care-i sportul nostru național (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII|Strateg de marketing: „Meseria asta e un dans frumos între cifre și creativitate” (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII|Strateg de marketing: „Meseria asta e un dans frumos între cifre și creativitate” (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Iarna secetoasă și temperaturile record. Cum resimte sectorul agricol schimbările climatice
Cele mai populare
  • 1
    WSJ: Ucrainei îi sunt oferite drone de luptă pentru un dolar, dar va trebui să plătească 10 milioane de dolari pentru livrare
  • 2
    Ceban, supărat pe consilierii socialiști: Regret foarte mult că foștii mei colegi bat mână PAS-ului și fac front comun anti-primar
  • 3
    Corupția din justiție: Șefa Procuraturii Anticorupție, în declarații (LIVE)
  • 4
    Controlul unic la vama moldo-română ar putea deveni realitate din luna martie. Guvernul a aprobat un acord cu România (DOC)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.