Anticipate cu o nouă sau veche componență la CEC? Când expiră mandatul Comisiei și cine ar fi avantajat de amânarea alegerilor

Anticipate cu o nouă sau veche componență la CEC? Când expiră mandatul Comisiei și cine ar fi avantajat de amânarea alegerilor
foto: cec.md

Algeri parlamentare anticipate în vară sau la toamnă? Când ar fi mai bine să se producă? Dincolo de scorul pe care ar urma să îl obțină fiecare concurent electoral, componența Executivului care ar urma să asigure funcționalitatea administrativă a statului în toată această perioadă, în joc intră și un alt aspect ce trebuie luat în calcul, și anume - componența Comisiei Electorale Centrale, instituție care este direct responsabilă de desfășurarea corectă și sigură a procesului electoral. Mandatul actualei Comisii expiră la 17 iunie 2021.

Potrivit legii, Comisia Electorală Centrală este constituită din nouă membri, unul desemnat de către președintele Republicii Moldova, iar ceilalți opt - de Parlament, cu respectarea reprezentării proporționale a majorității și a opoziției. Componența nominală a comisiei se confirmă prin hotărâre de Parlament, cu votul majorității deputaților aleși. Mandatul comisiei este de 5 ani.

Parlamentul a votat componența CEC la 17 iunie 2016. Astfel, mandatul componenței actuale a Comisiei Electorale Centrale expiră în iunie 2021. Exact în perioada când ar urma să aibă loc alegeri parlamentare anticipate, dacă e să credem vorbelor și dorințelor deputaților privind dizolvarea actualului Legislativ. 

În cazul în care mandatul Comisiei Electorale Centrale expiră în cursul perioadei electorale, mandatul se prelungeşte de drept pînă la finele acesteia, dar cu cel mult 90 de zile. Astfel, dacă data pentru anticipate ar fi stabilită pentru luna iunie, scrutinul ar urma să fie organizat de actuala componență CEC, care își va prelungi activitatea pana cel tarziu in septembrie.

Altă perioadă pentru organizarea alegerilor parlamentare anticipate, vehiculată până acum, a fost toamna anului 2021. Dacă se va merge pe un astfel de scenariu, atunci cu siguranță scrutinul ar urma să fie organizat de o nouă componență CEC.

În acest context, ne întrebăm cine ar fi interesat de amânarea anticipatelor pentru la toamnă, pentru ca până atunci să se reușească și schimbările de la CEC?

În opinia analistului politic Igor Boțan, anume Partidul Socialiștilor ar fi în dezavantaj, dacă scrutinul ar fi lăsat pentru la toamnă. 

„Maia Sandu va avea dreptul să numească un membru, în Parlament avem PAS, Platforma DA, Partidul Democrat și doar doi membri din partea coaliției ascunse Partidul Socialiștilor – Partidul Șor. Nu cred că îi convine Partidului Socialiștilor să lase alegerile pe la toamnă, când va fi noua componență a Comisiei Electorale Centrale pentru că, în situația aceasta de criză, s-ar putea să apară niște incertitudini pentru ei”, a spus Igor Boțan.

Am încercat să aflăm care este și opinia deputaților la acest subiect. 

Potrivit democratului Nicolae Ciubuc, dacă în mai-iunie vor avea loc alegerile anticipate atunci nu schimbă nimic faptul că expiră mandatul CEC, iar dacă vor avea loc în toamnă, rămâne o întrebare deschisă pe cine va avantaja, în funcție de cine va guverna atunci. Chiar și așa, parlamentarul s arată convins că o nouă componență a Comisiei nu va fi votată până la alegerile parlametare anticipate.

„Trebuie de văzut în ce măsură componența actuală, în ultimele două scrutine, locale și prezidențiale, a avut devieri de la legislație. Să spunem că au avut anumite încălcări - nu. De aceea, ei trebuie să-și îndeplinească consțiincios obligațiile și atribuțiile pe care le au. Nu putem noi, acum, pune la îndoială activitatea lor și să le spunem cum ar trebui să acționeze. Ei trebuie să acționeze în spiritul respectării legii”, a mențonat deputatul.

De cealaltă parte, deputatul grupului parlamentar Pro Moldova Vladimir Cebotari spune că e prea devreme să vorbim despre miza schimbării componenței CEC, întrucât acum toată atenția este îndreptată spre învestirea (sau nu) a unui nou Guvern, iar distribuirea forțelor de putere s-ar putea schimba de câteva ori, până în vară. 

„În general, e greșit să vorbim din perspectiva cu ce componență ar fi mai bine să organizăm alegerile. Corect este să vorbim despre o componență care își face lucrul profesionist și dezinteresat politic sau oameni care nu poartă drapelele politice. Actuala componență, într-o anumită măsură, poartă drapele politice și a servit unor interese de grupuri politice. Desigur că acest lucru nu este în interesul cetățeanului, iar tot ceea ce nu este în interesul cetățeanului nu este nici în interesul Pro Molodova”, a adăugat parlamentarul.

Deputatul Sergiu Sîrbu, actualmente membru al Platformei Pentru Moldova din care fac parte deputații Partidului Șor și alți foști democrați, trecuți pe la Pro Moldova, nu crede că schimbarea componenței CEC ar avantaja pe cineva. 

„CEC-ul de fapt, înafară de a organiza pur tehnic acest proces nu poate cumva să influențeze rezultatele alegerilor. Toți s-au convins de acest fapt. Important este ca toți membrii CEC-ului să-și facă profesionist meseria strict în conformitate cu legea. Pentru fracțiunea noastră nu contează ce componență CEC va organiza alegerile, pentru noi e important ca alegerile să fie în strictă conformitate cu legea, iar organul electoral să respecte strict prevederile legale și să-ți îndeplinească profesionist atribuțiile, asta contează”, a spus Sergiu Sîrbu.

Pe de altă parte, Inga Grigoriu, deputata Platformei DA, susține că pe parcursul anului 2020 au apărut o serie de întrebări față de președintele CEC, respectiv, dacă această componență se va modifica ar trebui să fie delegate persoane care să se bucure de mai multă încredere și asupra cărora să nu planeze niciun fel de suspiciune, iar CEC-ul ar trebui să fie o instituție care ia decizii în mod independent. Totodată parlamentara menționează că are mai multe semne de întrebare atât pentru actuala componență, cât și pentru cea care ar putea fi votată. 

„Aș vrea să înțeleg pe cine va reprezenta noua componență CEC, dacă e să credem că va avea o majoritate de stânga situația va fi, cum să vă zic... Astea sunt semnele mele de întrebare și nu putem să zicem până când nimic, până nu vedem o soluție concretă a modului cum vor fi provocate anticipatele”, menționează Inga Grigoriu.

Lilian Carp, deputat PAS, consideră că dacă membrii CEC-ului sunt imparțiali ei nu ar trebui să avantajeze sau să dezavantajeze pe cineva. Parlamentarul a meționat că CEC trebuie să organizeze alegerile astfel încât toți concurenții electorali să fie puși în fața acelorași condiții și nimeni să nu fie favorizat.

„Trebuie să dispară abordările care au fost anterior, în care CEC-ul este implicat politic în campania electorală în favoarea unui concurent electoral. Pentru noi este important ca anticipatele să aibă loc cât mai repede și mai departe oamenii știu cum să voteze indiferent de CEC-ul care există”,  a spus deputatul.

Am contactat mai mulți deputați ai Partidului Socialiștilor, dar nu ne-au răspuns la telefon. 

De menționt că din actuala componență a Comisiei Electorale Centrale fac parte următorii membri: Vadim Filipov, Andrei Volentir, Sergiu Gurduza, Vasile Gafton, Veaceslav Agrigoroae, Dumitru Pavel (votat de Parlament în iulie 2019, desemnat de Platforma DA), Maxim Lebedinschi (secretar al CEC, votat de Parlament în iulie 2019, desemnat de PSRM), Vladimir Șarban (vicepreședinte) și Dorin Cimil (președinte CEC, votat de Parlament în iulie 2019, desemnat de PAS).

Numirea celor trei noi membri în 2019 a fost ncesară după ce fostul președinte CEC, Alina Rusu, vicepreședintele Rodica Ciubotaru, și membrul Iurie Ciocan au depus cereri de demisie în semn de protest față de imixtiunea politicului în activitatea Comisiei Electorale Centrale.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
PSRM nu va vota pentru Guvernul Gavrilița. Igor Dodon: „Eu spun ferm că în luna iunie vor avea loc alegeri anticipate”

PSRM nu va vota pentru Guvernul Gavrilița. Igor Dodon: „Eu spun ferm că în luna iunie vor avea loc alegeri anticipate”

Câte mandate ar obține PAS, PSRM, P. ȘOR și PN, dacă duminică s-ar organiza alegeri parlamentare anticipate

Câte mandate ar obține PAS, PSRM, P. ȘOR și PN, dacă duminică s-ar organiza alegeri parlamentare anticipate

Igor Dodon ar accepta să fie premier după alegerile anticipate: „De ce nu? Eu am deținut funcția de prim-viceministru în Guvern” (FOCUS)

Igor Dodon ar accepta să fie premier după alegerile anticipate: „De ce nu? Eu am deținut funcția de prim-viceministru în Guvern” (FOCUS)

Advertoriale
Bogdan Spuză a fost desemnat noul CEO al OTP Bank Moldova

Bogdan Spuză a fost desemnat noul CEO al OTP Bank Moldova

Dobândă avantajoasă și fără comision de acordare la refinanțarea afacerii la maib

Dobândă avantajoasă și fără comision de acordare la refinanțarea afacerii la maib

Promoție de la Victoriabank. Aveți zero lei comision la efectuarea transferurilor online în MDL dintr-un cont curent în altul

Promoție de la Victoriabank. Aveți zero lei comision la efectuarea transferurilor online în MDL dintr-un cont curent în altul

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Decis: O companie aeriană va opera de două ori pe săptămână zboruri de la Chișinău spre Budapesta
  • 2
    Republica Moldova se află pe locul 87 în lume, după cota utilizatorilor de criptomonede. Câți utilizatori sunt
  • 3
    Acuzat de trădare de patrie și cu averea sechestrată, ex-președintele ucrainean Petro Poroșenko a revenit în Ucraina
  • 4
    Municipiul Chișinău este, de luni, sub Cod Roșu de COVID-19. Ce restricții vor fi impuse
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.