„Cine a spus că sunt în Israel? Sunt într-un loc în care pot să-mi asigur siguranța și viața. Locația aflării nu o divulg nu fiindcă nu vreau, ci fiindcă asta reprezintă parte din asigurarea siguranței mele fizice. Mi se recomandă de la distanță să apar în spațiul public”, a declarat Ilan Șor în cadrul emisiunii „Politica” de la TV8.
„Foarte curând o să apar în parlament, înțeleg că de apariția mea se tem colegii deputați, că vor vedea un om care în premieră a făcut ceva pentru țară”, a adăugat politicianul.
„O să revin, foarte curând, însă atunci când o să consider asta sigur. Nu contează unde sunt, eu trebuie să îndeplinesc promisiunile date alegătorilor. O să vin atunci când îmi va fi dată garanția unei justiții corecte. Dați-mi voie să mă apăr cinstit”, a mai spus el.
Amintim că, în iulie 2019, Ministerul de Interne a anunțat că Ilan Șor a fost dat în căutare internațională. În luna august 2019, șeful Interpol Moldova, Viorel Țentiu, a declarat că Șor se află în Israel. „La orice traversare de frontieră va fi reținut”, a spus el, în condițiile în care Israelul nu-și extrădează cetățenii.
Menționăm că Ilan Șor a fost reţinut în mai 2015. În 2017, a fost condamnat la şapte ani şi şase luni de închisoare pentru escrocherie şi spălare de bani. Pedeapsa va intra însă în vigoare doar după ce va deveni definitivă. Acesta se declară nevinovat.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.