Activele băncilor sub administrare specială s-au diminuat cu 3 miliarde lei, în primul trimestru a acestui an

Activele băncilor sub administrare specială s-au diminuat cu 3 miliarde lei, în primul trimestru a acestui an

Cele trei bănci aflate sub administrare specială au influențat negativ întreg sectorul bancar. În total ponderea creditelor neperformante, la finele lunii martie 2015, la cele trei bănci a constituit 43.7%, fiind în creștere cu 3.0%, comparativ cu finele anului precedent. În același timp activele acestor bănci s-au diminuat cu aproape trei miliarde de lei.

Activele totale din sectorul bancar au constituit 98,27 miliarde de lei, majorându-se comparativ cu finele anului precedent cu 737.3 mil. lei (0.8%). E de menționat că creșterea activelor în primele 3 luni ale anului pe 11 bănci a constituit 3,69 miliarde de lei (6.2%). Totodată, activele pe 3 bănci la care a fost instituită administrarea specială s-au diminuat cu 2,958.0 mil. lei (7.9%)

Evoluţia indicatorilor agregați pe sectorul bancar în trimestrul I al anului 2015 per ansamblu rămâne puternic distorsionată de activitatea băncilor aflate în administrare specială (Banca Sociala, Banca de Economii și Unibank). Astfel, activele totale pe sector au constituit 98,27 miliarde lei, majorându-se comparativ cu finele anului precedent cu 737.3 mil. lei (0.8%). E de menționat că creșterea activelor în primele 3 luni ale anului pe 11 bănci a constituit 3,69 miliarde de lei (6.2%). Totodată, activele pe 3 bănci la care a fost instituită administrarea specială s-au diminuat cu 2,95 miliarde de lei (7.9%). La situaţia din 31 martie 2015, capitalul de gradul I a constituit 9 miliarde de lei și pe parcursul trimestrului I al anului 2015 a înregistrat o creștere de 331.4 mil. lei (3.8 %). Creşterea capitalului de gradul I a fost determinată de obținerea profitului pe parcursul trimestrului în mărime de 306.7 mil. lei. Concomitent, a avut loc micșorarea mărimii calculate dar nerezervate a reducerilor pentru pierderi la active şi angajamente condiţionale cu 62.9 mil. lei (2.1 %). La situația din 31. Martie 2015, toate băncile au raportat capital de gradul I corespunzător capitalului minim necesar (norma ≥ 200 mil. lei).Media suficienţei capitalului ponderat la risc pe sector a constituit 14.3%, în creștere cu 1.1%, comparativ cu finele anului precedent. Acest fapt este condiționat de înregistrarea de către băncile aflate în administrarea specială (Banca Sociala, Banca de Economii și Unibank) a indicatorului suficienței capitalului ponderat la risc de 2.7 %, 3.2% și respectiv 13.7% (fiind sub limita minimă admisibilă de 16.0%), în timp ce media pe 11 bănci fără cele aflate în administrare specială este de 23.4%. Cota investiţiilor străine în capitalul băncilor licenţiate la 31.03.2015 se menține la un nivel înalt,constituind 77.4%. Portofoliul de credite brut la 31 martie 2015 a constituit 41,97 miliarde de lei, majorându-se pe parcursul trimestrului I al anului 2015 cu 1,13 miliarde de lei (2.8%).

Soldul creditelor neperformante (substandard, dubioase și compromise) în valoare absolută s-a majorat cu 624.0 mil. lei (13.0 %), constituind 5,41 miliarde de lei, iar ponderea creditelor neperformante în total credite a sporit cu 1.2% față de finele anului precedent, constituind 12.9% la 31 martie 2015. Ponderea creditelor neperformante nete în capitalul normativ total s-a majorat cu 2.4%. și a înregistrat 16.6 % la 31 martie 2015. E de menționat că ponderea creditelor neperformante în total credite pe 11 bănci a constituit 9.4% și este cu mult mai favorabilă față de ponderea creditelor neperformante în total credite pe 3 bănci aflate în administrare specială, care a constituit 43.7%, fiind în majorare comparativ cu finele anului precedent cu 3.0%. Respectiv, indicatorul pe 3 bănci aflate în administrare specială a influențat negativ indicatorul pe sectorul bancar. Concomitent, indicatorul credite neperformante nete la capitalul normativ total pe sector, care a constituit 16.6 %, a fost influențat de indicatorul pe 3 bănci aflate în administrare specială, acesta constituind 35.3 %. La finele lunii martie 2015, profitul aferent exercițiului pe sectorul bancar a însumat 306.7 mil. lei. Comparativ cu perioada similară a anului precedent, profitul s-a majorat cu 21.7 % din contul majorării veniturilor neaferente dobânzilor cu 202.5 % și veniturilor din dobânzi cu 17.5 %. E de menționat că la 31 martie 2015 profitul la 11 bănci ale sectorului bancar a constituit 453.3 mil. lei, iar la cele 3 bănci aflate în administrare specială au fost înregistrate pierderi în mărime de 146.6 mil. lei(cauzate preponderent de pierderile înregistrate de Banca de Economii S.A. în mărime de 139.2 mil. lei, care au influențat profitul obținut pe sectorul bancar).

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.