Se așează pe un jilț împletit din nuiele și își reazemă brațele de mânerele scaunului. În dreapta - o masă joasă pe care stă o sticlă cu tărie. Sau cu ce-or pune actorii în ele, ca analog al alcoolului. Ceva mai departe un tablou acoperit, pe jos niște cești răsturnate, iar chiar lângă mâna artistei - o armă de vânătoare.

În timp ce-și spune textul, Ala Menșicov pare să se fi mutat, pe bune, la Madrid. Fiecare frază rostită îți intră în urechi și te obligă s-o percepi, fiecare gest făcut îți apucă privirea de guler și ți-o țintește spre scenă. Cu cât mai mult îi urmăream prestația, cu atât mai mult îmi doream s-o cunosc. Ca actriță, dar mai ales - ca om.

I-am propus să se așeze pe unul dintre scaunele destinate spectatorilor, dar a refuzat. A cerut un scaun înalt, de bar, care ar împiedica-o să uite de postură. Mi-am amintit de acest detaliu, aparent nesemnificativ, atunci când, în timpul interviului, mi-a spus că e aceeași și pe scenă, și la întâlnirile cu prietenii, și acasă. Că dacă ar fi de fiecare dată alta -s-ar pierde și ar trebui să înceapă o goană nebună pentru a se regăsi.

A început discuția cu amintiri din copilărie, deloc nespecifice vremurilor în care a trăit și a crescut. Chiar dacă în acele timpuri copiii erau educați după șabloane, Ala Menșicov spune că a avut noroc de niște părinți care i-au permis să aibă toată libertatea din lume încurajându-i ideile, oricât de nebunești păreau. Așa cum li se întâmplă oamenilor care vin în lume cu un scop predestinat, a știut dintotdeauna că vrea să se facă actriță și a mers fix spre visul ei.

Mai întâi - la Chișinău,

unde din primele zile nu prea înțelegea ce se întâmplă și de ce la orele de curs trebuia să caute floricele imaginare. A avut nevoie de multă vreme pentru a-și da seama cum merg lucrurile și ce trebuie să facă pentru a îmblânzi textele pe care le citea.

Apoi la Moscova,

locul în care și-a dat seama că nu știe nimic și că dacă chiar vrea să ajungă vreodată o actriță care să umple sălile de spectacole - trebuie să muncească. Mult, asiduu, cu dragoste, cu îndârjire, cu jertfire de sine.

Libertatea a mers mereu cu ea de mână. Gândea liber și asta-i oferea șansa de a fi adevărată. Poate de aceea a început să fie îndrăgită de la prima vedere, apreciată, respectată și admirată. Pentru Ala Menșicov cariera a fost mereu unul dintre punctele de repere ale vieții. Inițial, era convinsă că teatrul este cel mai important lucru din viața sa. Lucrurile s-au schimbat, însă, atunci când au apărut copiii.

Actriță, mamă sau amândouă?

Asta era întrebarea care a început s-o macine atunci când și-a ținut în brațe primul copil. În sufletul ei se produsese o schimbare pe care nu știa cum s-o definească. În inima ei se dădea o luptă acerbă din care nu știa cum să iasă învingătoare. Oricât de mare era pasiunea pentru artă, dragostea pentru copii domina. Pe de altă parte, nu-și imagina cum va arăta soarta ei dacă va renuța la scenă? Ce va face după ce copiii vor crește și își vor lua zborul? După multe dispute nevăzute, a decis să se împartă între carieră și maternitate și să facă slalom printre piese, turnee, festivaluri și scutece, nopți nedormite și gângârit.

Dacă ar fi să regret ceva, aș regreta timpul pe care l-aș fi putut oferi copiiilor mei dar nu am putut pentru că trebuia să fiu în profesie...

Există o linie fină între viața personală a actorilor și caracterele pe care le transpun în scenă. Ala Menșicov a învățat să-și însușească fiecare personaj, să se identifice cu el, să-l apropie cât mai mult, pentru a-l putea reda publicului în cea mai adevărată manieră posibilă. Totuși, după ce sunetul aplauzelor amuțește, după ce luminile reflectoarelor se sting, după ce machiajul este scos de pe față, îi mulțumește personajului cu care a fost una în ultimele ore și-l pune pe raft. Nu-l scopate după ușa teatrului.

N-am avut timp să mă gândesc dacă am succes...

Strânge din umeri când este întrebată despre succes. Ala Menșicov spune că succesul, ca și eșecul, sunt lucruri relative. Că totul este discutabil în această viață și că lucrurile nu pot fi descrise doar în alb sau negru. Nu ar merge până în pânzele albe pentru a simți gustul succesului, dar nu exclude că el ar putea fi ascuns în aplauzele celor care au privit un spectacol bun și au rămas impresionați de ceea ce au văzut pe scenă.

Să-ți atingi un vis nu este atât de ușor. Trebuie să perseverezi, să muncești și să nu te lași de

el.

Ala Menșicov crede în puterea viselor și este convinsă că nu există nici limitele, nici piedici și nici lucruri imposibile atunci când îți dorești cu adevărat ceva. Își spune că dacă ea, o fetiță dintr-un sat îndepărtat din nordul țării, a reuși să schimbe cizmele din cauciuc cu care frământa noroiul pe pantofi cu toc, înseamnă că orice e posibil.

Nu, eu nu plec din Moldova.

Spune râzând și, imediat, enumeră motivele pe care acasă e cel mai bine. Chiar dacă de-a lungul carierei sale a avut mai multe oportunități, gândul de plecare a lăsat-o rece. La început - dintr-un sentiment naiv de patriotism, apoi din dragoste nemărginită pentru singurul loc din lume pe care îl poate numi - acasă.

Eu mi-am trăit și îmi trăiesc viața din plin. Așa cum simt din interior.

Acesta este argumentul Alei Menșicov pentru a se declara un om fericit. Și-a luat libertatea interioară din copilărie și a purtat-o cu ea prin viață. Nu știe de ce altceva are nevoie un om pentru a simți atât de râvnitul sentiment de fericire.

Orice scenă mică devine mare atunci când urcă Ala Menșicov pe ea. Orice sală goală ți se pare plină atunci când această actriță intră în ea. Pentru că așa cum își pune cea mai frumoasă rochie pentru a repeta într-o sală de spectacole fără spectatori, așa își trăiește și viața - din plin....

*

Cred în puterea exemplelor și știu că deși nu are nici petrol și nici aur, Moldova este bogată datorită oamenilor săi. În fiecare vineri vă fac cunoștință cu adevărații eroi ai zilelor noastre. Oameni harnici, buni, dedicați.

Dacă vă plac poveștile de viață, vă invit să deveniți patronii proiectului „Oameni ca tine” și să ne ajutați, astfel, să-i descoperim în continuare pe cei care ne fac țara.

Dacă și voi știți oameni frumoși care ar putea deveni eroii reportajelor mele, lăsați-mi un mesaj pe Facebook sau pe Instagram.

Detalii despre spectacole găsiți pe pagina de Facebook: Teatrul Național Eugene Ionesco

Informații despre bilete aflați la casa teatrului (telefon 022-233-833 / 079-233-833) sau pe iTicket.md