În 2020 au fost acordate mai puține credite ipotecare decât în 2019. Portofoliul împrumuturilor acordate de bănci s-a triplat totuși în ultimii trei ani

În 2020 au fost acordate mai puține credite ipotecare decât în 2019. Portofoliul împrumuturilor acordate de bănci s-a triplat totuși în ultimii trei ani
Foto simbol

Pe parcursul anului 2020, în Republica Moldova au fost acordate credite ipotecare noi (creditele acordate pentru procurarea imobilului rezidențial) în valoare de 2,81 miliarde de lei sau cu 13% mai puțin decât în 2019. Portofoliul creditelor ipotecare acordate de bănci s-a triplat totuși în ultimii trei ani, atingând valoarea de 7,88 miliarde lei la sfârșitul anului 2020 sau 17,3% din portofoliul de credite totale ale sectorului bancar, precizează Banca Națională a Moldovei într-un răspuns pentru IPN.

Potrivit datelor recente disponibile ale Fondului  Monetar Internațional, ponderea creditelor ipotecare în portofoliul de credite totale ale sectorului bancar variază mult în funcție de țară: în România alcătuiește 25,5%, în Ucraina – 3,4%, în Armenia – 10,6%, în Georgia – 32,3%, în Polonia – 28,1%, în Federația Rusă – 12,1% etc.

În Republica Moldova, creditarea ipotecară de către bănci și-a început tendința de creștere semnificativă începând cu anul 2018. Până atunci, aceasta a înregistrat valori scăzute: portofoliul de credite ipotecare la sfârșitul anului 2017 a constituit 2,64 miliarde lei. Tendința ascendentă se păstrează – cererea pentru credite ipotecare crește în ritmuri relativ constante pe parcursul ultimilor doi ani, cu excepția perioadei în care au fost introduse restricții legate de pandemia COVID-19. Ulterior, volumele lunare ale creditelor noi acordate au revenit aproximativ la valori similare anului 2019, cu toate că volumul total în 2020 nu a atins valorile anului 2019, precizează Banca Națională.

Potrivit BNM, pe de o parte, procesul de creditare ipotecară prezintă avantaje importante: imobilul devine mai accesibil pentru populație, totodată fiind stimulată dezvoltarea anumitor sectoare ale economiei, în special a construcțiilor. Pe de altă parte, o creștere excesivă a creditării ipotecare comportă anumite riscuri. Acestea se referă la creșterea temporară a prețurilor la activele imobiliare, formarea unor așa-zise bule speculative, care, odată cu încetinirea economică sau cu înăsprirea condițiilor de creditare, pot conduce la prăbușirea prețurilor pe piața imobiliară, falimentarea debitorilor vulnerabili, în cazul creșterii ratei dobânzii flotante.

Rata de neperformanță medie pe sectorul bancar a creditelor imobiliare a constituit 3,2%, conform datelor de la finele anului 2020, marcând o evoluție nefavorabilă pe parcursul anului trecut, care a început cu o rată de 2,6%. Rata medie pe sector a creditelor neperformante totale constituie 7,4%,  iar la începutul anului 2020 aceasta înregistra un nivel de 8,5%.

În 2020, în cadrul Programului „Prima Casă”, au fost acordate 2.321 de credite, în valoare totală de 1,16 miliarde lei. La situația de la finele anului 2020, soldul creditelor acordate de băncile din Republica Moldova în cadrul programului „Prima Casă” a constituit 2,47 miliarde lei, ceea ce reprezintă 5,42% din soldul portofoliului de credite total și 31,38% din portofoliul de credite ipotecare.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Creditele ipotecare ar putea fi amânate pentru câteva luni din cauza epidemiei cu coronavirus

Creditele ipotecare ar putea fi amânate pentru câteva luni din cauza epidemiei cu coronavirus

Record pe piața imobiliară: Circa 40% din apartamentele cumpărate în R. Moldova sunt procurate prin ipotecă

Record pe piața imobiliară: Circa 40% din apartamentele cumpărate în R. Moldova sunt procurate prin ipotecă

OPINIE | Manifest pentru educație, o ecuație cu un rezultat împovărat de multe necunoscute

OPINIE | Manifest pentru educație, o ecuație cu un rezultat împovărat de multe necunoscute

Advertoriale
Aridon Group – 30 de ani de succes, realizări, clienți fideli și echipă dedicată (VIDEO)

Aridon Group – 30 de ani de succes, realizări, clienți fideli și echipă dedicată (VIDEO)

Preotul Petru Ciobanu – printre primii absolvenți ai meseriei de cultivator-procesator de bacifere ai Școlii Profesionale Nisporeni

Preotul Petru Ciobanu – printre primii absolvenți ai meseriei de cultivator-procesator de bacifere ai Școlii Profesionale Nisporeni

Localitățile Bulboaca și Speia vor avea până la sfârșitul anului propria strategie de dezvoltare a turismului și un plan de acțiuni pentru un termen de până la 10 ani

Localitățile Bulboaca și Speia vor avea până la sfârșitul anului propria strategie de dezvoltare a turismului și un plan de acțiuni pentru un termen de până la 10 ani

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Costum de baie „tigrovîi” și bani destui. De ce avem nevoie pentru o vacanță perfectă (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Costum de baie „tigrovîi” și bani destui. De ce avem nevoie pentru o vacanță perfectă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: „Scump, dom'le, scump!” (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Leo Zbancă: Mie îmi place cel mai mult acasă pentru că avem ce construi, avem la ce visa, avem unde ne porni și avem tare mult lucru (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Gheorghe și Tatiana Cîvîrjic au revenit după 20 de ani acasă și au pus bazele unei afaceri cu aur lichid (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Grijile mari ale copiilor mici (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Putin planifică prima vizită externă de la începutul războiului în Ucraina. Iată unde va merge
  • 2
    Rusia intră de azi în default tehnic: Țara este în incapacitatea de-ași îndeplini obligațiile față de creditorii externi
  • 3
    Săptămâna începe cu ploi și temperaturi de până la +30. Cum va fi vremea în următoarele zile
  • 4
    Ministerul de Externe al României, după amenințările lui Medvedev în adresa R. Moldova: O retorică falsă a Kremlinului, cu care ne-am obișnuit
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.