O altă recomandare ține de crearea unui Colegiu Unic de selecție și evaluare a judecătorilor. Potrivit autorilor, acest Colegiu Unic ar putea fi compus dintr-un număr egal de judecători aleși de Adunarea Generală a Judecătorilor și reprezentanți ai societății civile, personalități notorii, care să fie selectați prin concurs public de către Consiliul Superior al Magistraturii.
Fundația „Friedrich Ebert” recomandă, de asemenea, adoptarea unui Regulament nou cu privire la criteriile, indicatorii și procedura de evaluare și de selecție, numire și promovare a judecătorilor. Acest Regulament ar trebui să cuprindă în măsură egală criterii cu privire la integritatea judecătorului, profesionalism și profilul psihologic al candidatului la funcția de judecător.
În condițiile în care utilizarea pe scară largă a rețelelor de socializare ca mijloc de comunicare chiar și în rândul judecătorilor și procurorilor nu poate fi ignorată specialiștii recomandă elaborarea ghidurilor de utilizare a rețelelor de socializare.
Cercetarea a fost realizată de Victoria Sanduța, Judecătoare, Președinta Asociației Judecătorilor „VOCEA JUSTIȚIEI”, formatoare în domeniul eticii judiciare.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.