„Au fost demarate o serie de proceduri internaţionale în ceea ce priveşte soluţiile tehnice şi standardele legate de dovadă a vaccinării. Este nevoie ca Suedia să participe (la acest proiect, n.r.)", a declarat ministrul suedez al Sănătăţii, Lena Hallengren, într-o conferinţă de presă, scrie agerpres.
Un astfel de certificat digital va permite tuturor suedezilor să dovedească faptul că au fost vaccinaţi împotriva maladiei COVID-19, potrivit ministrului pentru Dezvoltare Digitală din Suedia, Anders Ygeman.
Certificatul va respecta legile şi standardele internaţionale şi va asigura confidenţialitatea datelor personale ale posesorilor. Guvernul suedez speră ca noul paşaport digital să devină funcţional până la data de 1 iunie.
Autorităţile de la Stockholm se aşteaptă ca dovada vaccinării să fie cerută de alte ţări pentru a permite accesul pe teritoriile lor sau participarea la conferinţe, festivaluri muzicale şi evenimente sportive.Miercuri, Danemarca a anunţat un proiect asemănător pentru dezvoltarea unui paşaport digital care să fie utilizat de persoanele vaccinate împotriva noului coronavirus.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.