Liber la spectacole și concerte, iar localurile pot activa cu livrare și pe timp de noapte. Decizia CNESP

Liber la spectacole și concerte, iar localurile pot activa cu livrare și pe timp de noapte. Decizia CNESP
poză simbol

Spectacolele teatrale și concertice pot fi reluate. Totodată, localurile vor putea activa și pe timp de noapte, însă doar la serviciul de livrare. Asta a decis Comisia națională extraordinară de sănătate publică (CNESP), prezidată de premierul interimar, Aureliu Ciocoi.

Așadar, instituțiile teatral-concertistice și casele de cultură își vor redeschide ușile pentru spectatori, însă vor trebui să activeze la o capacitate de 50% din numărul de locuri și cu prezența maximă de 250 de persoane, pentru a putea gestiona eficient fluxurile de vizitatori și pentru a asigura respectarea măsurilor sanitar-epidemiologice. 

De asemenea, unitățile de alimentație publică de orice tip vor putea comercializa produsele la pachet, în intervalul orelor 22:00 - 07:00, fiind în continuare interzisă consumarea acestora în interiorul localurilor.

Și activitatea cinematografelor va fi restricționată în continuare, întrucât cele mai multe cinematografe sunt în Chișinău, Bălți și alte municipii, în care numărul de infecții noi este în creștere, explică autoritățile.

În urma analizei evoluției situației epidemiologice, CNESP a constatat că situaţia epidemiologică este nefavorabilă. În ultimele cinci săptămâni, în medie, au fost înregistrate circa 3.000 de cazuri pe săptămână. La data de 4 februarie 2021, în supraveghere medicală se aflau 15.428 de persoane, dintre care 2.472 sunt internate în spital.

Amintim că, anterior, în pofida restricțiilor anunțate de CNESP, Comisia extraordinară de sănătate publică din municipiul Chișinău a decis redeschiderea teatrelor.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Ministerul Educației ar fi micșorat bugetul Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice cu 22,5%. Instituția anunță protest public

Ministerul Educației ar fi micșorat bugetul Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice cu 22,5%. Instituția anunță protest public

Un regizor cu renume mondial aduce un strop de Paris pe scena de la Teatrul fără Nume (Video)

Un regizor cu renume mondial aduce un strop de Paris pe scena de la Teatrul fără Nume (Video)

Actrița Ala Menșicov joacă în această săptămână unul dintre cele mai premiate roluri ale sale în teatru

Actrița Ala Menșicov joacă în această săptămână unul dintre cele mai premiate roluri ale sale în teatru

Advertoriale
Endava Internship: Avantajele unui stagiu în Applications Management

Endava Internship: Avantajele unui stagiu în Applications Management

IuteCredit a achiziționat 10% din acțiunile Energbank

IuteCredit a achiziționat 10% din acțiunile Energbank

Cum să vă echilibrați alimentația după mesele copioase de sărbători cu ajutorul produselor proaspete? METRO are soluția!

Cum să vă echilibrați alimentația după mesele copioase de sărbători cu ajutorul produselor proaspete? METRO are soluția!

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Clasa politică, la control (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Votat în lectură finală: Avocații rămân fără imunitate - pot fi reținuți în cazul unor infracțiuni flagrante
  • 2
    EDITORIAL | De ce adresarea președintei m-a lăsat rece
  • 3
    Autorul alertelor false cu bombă, identificat. S-a dovedit a fi un minor, care riscă până la doi ani de închisoare
  • 4
    Rusia amenință cu „cele mai grave consecințe” dacă „îngrijorările” sale sunt ignorate
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.