Angela Merkel îi cere explicații ambasadorului rus de la Berlin în privința expulzării diplomaților europeni din Rusia

Angela Merkel îi cere explicații ambasadorului rus de la Berlin în privința expulzării diplomaților europeni din Rusia


Angela Merkel a calificat drept „nejustificată” expulzarea de Rusia a mai multor diplomați europeni, pentru că au participat la protestele în sprijinul opozantului rus Alexei Navalnîi, relatează The Guardian.

„Considerăm că aceste expulzări sunt nejustificate. Este un alt aspect care arată că Rusia este departe de a fi un stat care respectă domnia legii”, a spus cancelarul german vineri, în cadrul unei conferințe de presă online susținută împreună cu președintele Franței, Emmanuel Macron. Conform Agerpres, Guvernul german l-a convocat pe ambasadorul rus la Berlin pentru explicații.

Anterior, și șeful diplomației germane a reacționat la expulzări. Heiko Maas a spus că decizia Moscovei „nu va rămâne fără răspuns”.

De asemenea, și ministrul britanic de Externe Dominic Raab a descris expulzarea diplomaților drept o „încercare grosolană” a Rusiei de a distrage atenția de la campania sa de represiune împotriva opoziției la regimul Putin și o nouă dovadă că Moscova „întoarce spatele legilor internaționale”.

Între timp, Navalnîi a apărut din nou în fața unei instanței din Moscova. De această dată a fost acuzat că a defăimat un veteran din Al Doilea Război Mondial. Disidentul rus s-a referit la această nouă chemare în judecată drept un „proces dezgustător de PR”.

Aleksei Navalnîi s-a întors în Rusia în ianuarie după ce a beneficiat de tratament în Germania din cauza unei tentative de asasinat cu agentul neurotoxic noviciok. El a fost imediat reţinut la sosirea în ţară.

Ulterior, Alexei Navalnîi a fost condamnat la trei ani și jumătate de închisoare. Asta au decis astăzi magistrații ruși, iar potrivit hotărârii judecătorești, acesta trebuie să fie ținut într-o colonie. 

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Alexei Navalnîi a fost nominalizat la premiul Nobel pentru pace

Alexei Navalnîi a fost nominalizat la premiul Nobel pentru pace

Angela Merkel cere eliberarea imediată a opozantului rus Alexei Navalnîi şi încetarea represiunii manifestaţiilor opoziţiei ruse

Angela Merkel cere eliberarea imediată a opozantului rus Alexei Navalnîi şi încetarea represiunii manifestaţiilor opoziţiei ruse

Reacția lui Alexei Navalnîi privind condamnarea sa: „Acest proces este intimidarea unui număr cât mai mare de oameni”

Reacția lui Alexei Navalnîi privind condamnarea sa: „Acest proces este intimidarea unui număr cât mai mare de oameni”

Advertoriale
Ei sunt campionii schimbării 2021. Personalități din diverse domenii au fost premiați pentru implicare (FOTO)

Ei sunt campionii schimbării 2021. Personalități din diverse domenii au fost premiați pentru implicare (FOTO)

Proiecte de dezvoltare a sectorului TIC pe agenda „Moldova ICT Summit: The Future of Digital”

Proiecte de dezvoltare a sectorului TIC pe agenda „Moldova ICT Summit: The Future of Digital”

Istoriile de succes ale eroilor din spatele schimbărilor majore în Programul Operațional comun România - Republica Moldova (VIDEO)

Istoriile de succes ale eroilor din spatele schimbărilor majore în Programul Operațional comun România - Republica Moldova (VIDEO)

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Și-au recunoscut datoria? Liderul de la Tiraspol susține că regiunea transnistreană ar intenționa să-și achite restanțele la gaz
  • 2
    Directorul Promo-Lex, Ion Manole, despre noua Avocată a Poporului: „A fost un vot simplu, plictisitor și antidemocratic”
  • 3
    Parcarea publică municipală de pe strada Ismail a fost amenajată
  • 4
    Culeg struguri pentru o pedeapsă redusă. 14 deținuți din sudul țării muncesc la un agent economic
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.