Peste 70 de troleibuze și microbuze vechi din Chișinău și Bălți vor fi înlocuite

Peste 70 de troleibuze și microbuze vechi din Chișinău și Bălți vor fi înlocuite

Peste 60 de troleibuze și în jur de 15 microbuze vechi din municipiile Chișinău și Bălți urmează să fie înlocuite, în cadrul primei etape a Programului pentru Transport Public Curat. Bugetul primei etape este de circa 19,1 milioane de dolari. Programul face parte dintr-un proiect finanțat în cadrul programului Uniunea Europeană pentru Mediu (EU4Environment).

Proiectul este axat pe susținerea implementării serviciilor moderne conexe transportului public, prin utilizarea combustibililor curați (gaz natural comprimat și gaz petrolier lichefiat) și a energiei generate de resurse regenerabile. Astfel, vor fi reduse emisiile de gaze cu efect de seră și poluarea aerului în centrele urbane din țara noastră.

În cadrul evenimentului, Secretarul de Stat al MADRM, Dorin Andros, a declarat că proiectul vizat va asigura atingerea obiectivelor de schimbări climatice și mediu.

Publicitate

„Emisiile de la transport au cel mare impact asupra calității aerului în orașele mari, iar parcul transportului public din Republica Moldova este învechit, poluant și neprofitabil. Vârsta medie a mijloacelor de transport în capitală este de circa 15-20 de ani, 2/3 din mijloacele de transport vechi sunt de tip diesel – ceea ce în țările Uniunii Europene deja este interzis și scoase din uz. Reamintim că aspirațiile Republicii Moldova sunt de a implementa obiectivele Pactului Verde European, ce prevăd promovarea valorilor dezvoltării economice în armonie cu mediul, a principiilor verzi în toate sectoarele, a transportului public durabil și a economiei circulare”, a menționat oficialul.

Implementarea Programului pentru Transport Public Curat include două etape: prima etapă (pilot) este prevăzută pentru mun. Chișinău și Bălți, cu un buget de circa 19, 1 milioane USD. Etapa pilot prevede înlocuirea a 77 de unități de transport vechi (62 de troleibuze și 15 microbuze).

Pentru etapa a doua se examinează derularea a două scenarii. În primul scenariu se analizează oferirea a 735 vehicule urbane și suburane noi, cu o valoare de circa 150 milioane US, iar în scenariul doi sunt studiate posibilitățile de oferire a circa 2500 vehicule urbane, suburban și inter-urbane, cu un cost investițional de aproximativ 500 milioane USD.

Programul pentru Transport Public Curat va fi implementat de Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului și Ministerul Economiei şi Infrastructurii, cu susținerea Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (OCDE).

Activitatea este finanțată în cadrul programului Uniunea Europeană pentru Mediu (EU4Environment). Sub conducerea generală a Comisiei Europene, partenerii de implementare - OCDE, CEE ONU, Programul ONU pentru Mediu (UN Environment), Organizația Națiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială (UNIDO) și Banca Mondială – se bazează pe realizările importante a programelor anterioare de cooperare.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal