Cum arată Bugetul pentru cetățeni pentru anul 2021 și ce creșteri salariale promite

Cum arată Bugetul pentru cetățeni pentru anul 2021 și ce creșteri salariale promite

Consolidarea poziției bugetar- fiscale și gestionarea responsabilă a finanțelor publice,  intensificarea relațiilor cu principalii parteneri de dezvoltare și susținerea măsurilor anti- COVID. Sunt doar câteva dintre prioritățile Bugetului de Stat pentru anul 2021. Documentul a fost publicat de Ministerul Finanțelor. Potrivit documentului, în urma impactului pandemiei de coronavirus, evoluția PIB până la finele anului 2020 a fost estimată cu 6,5% sub nivelul anului 2019.

 Astfel, se așteaptă că 2021 va fi anul de recuperare a pierderilor din anul 2020. Totodată, se prognozează o creștere reală a PIB pentru anul 2021 cu circa 4,7 la sută, iar în termeni nominali volumul PIB va constitui 221,4 miliarde lei.

Proiectul mai promite că câștigul salarial mediu lunar brut al unui angajat din economia națională se va majora până la 8 716 lei în anul 2021.

Exporturile vor crește în anul 2021 cu circa 12,6%, iar  importurile - cu 14,3%, în timp ce deficitul balanței comerciale va fiîn creștere cu 15,7%.

Totodată, producția industrială va fi în creștere cu 2,4% în anul 2021, în timp ce producția agricolă se estimează să crească cu 24,0%.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
OPINIE | Cine plătește, comandă muzica: Despre societatea civilă independentă de finanțările din exterior

OPINIE | Cine plătește, comandă muzica: Despre societatea civilă independentă de finanțările din exterior

Angajata Ministerului Finanțelor care, acum doi ani, și-a incendiat bărbatul în vârstă de 60 de ani, condamnată la 10 ani de închisoare

Angajata Ministerului Finanțelor care, acum doi ani, și-a incendiat bărbatul în vârstă de 60 de ani, condamnată la 10 ani de închisoare

Strategia de dezvoltare a managementului finanțelor publice, extinsă până în 2023

Strategia de dezvoltare a managementului finanțelor publice, extinsă până în 2023

PAS va primi cele mai mari subvenții de la stat pentru alegerile prezidențiale. Vezi cum au fost repartizați banii din bugetul statului pentru scrutinele din 2019 și 2020 (DOC)

PAS va primi cele mai mari subvenții de la stat pentru alegerile prezidențiale. Vezi cum au fost repartizați banii din bugetul statului pentru scrutinele din 2019 și 2020 (DOC)

3 grame fiecare: Ministerul Finanțelor explică legea cu privire la controlul tutunului

3 grame fiecare: Ministerul Finanțelor explică legea cu privire la controlul tutunului

Partidele politice vor primi subvenții de peste 34 milioane de lei din bugetul statului. CEC a stabilit cuantumul lunar

Partidele politice vor primi subvenții de peste 34 milioane de lei din bugetul statului. CEC a stabilit cuantumul lunar

Advertoriale
Învață de la specialiștii DAD Human Capital cum să selectezi candidații potriviți în procesul de recrutare a personalului

Învață de la specialiștii DAD Human Capital cum să selectezi candidații potriviți în procesul de recrutare a personalului

Start înregistrare pentru stagiu în Moldcell Academy, ediția din 2022

Start înregistrare pentru stagiu în Moldcell Academy, ediția din 2022

Sucursala maib „Mircea cel Bătrân” și-a redeschis ușile după renovare și modernizarea modelului operațional

Sucursala maib „Mircea cel Bătrân” și-a redeschis ușile după renovare și modernizarea modelului operațional

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
    DESCIFRAT| Distribuirea lemnelor de foc sau drumul celor 5 metri ster: De la lista întocmită de primării, la stocurile care se golesc (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Cristina Tocari, tânăra care a revenit din Franța pentru a transforma plasticul în bijuterii (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Meniul preșcolarilor, între posibilități și necesități (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Nicolai Croitoru: „Pot să mă mândresc că echipa mea e formată practic în proporție de 80% din persoane revenite de peste hotare”(VIDEO)
  • DESCIFRAT| Cum (NU) face față Chișinăul inundațiilor de după ploi cu un sistem de canalizare pluvială din 1980. Care sunt soluțiile (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Kadîrov refuză să ia parte la „mobilizarea parțială” anunțată de Vladimir Putin. Mitinguri anti-război au avut loc la Groznîi
  • 2
    S-ar putea să vedeți tehnică militară pe drumurile din țară. Ministerul Apărării explică: Nu vă panicați
  • 3
    Ambasada R. Moldova în Federația Rusă va lucra și în weekend. Motivul - numărul mare de cereri pentru perfectarea titlurilor de călătorie
  • 4
    Moldova s-a clasat pe locul doi la campionatul Mondial de pescuit sportiv la crap (FOTO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.