Guvernanţii de la Budapesta au adoptat o lege potrivit căreia difuzarea imaginilor cu reşedinţe luate cu dronă fără permisiunea proprietarului poate fi pedepsită cu un an de închisoare. Hotărârea a fost denunţată ca fiind destinată să obstrucţioneze investigaţiile mass-media, relatează France 24. Potrivit sursei citate, decretul a fost votat după publicarea în presă a unor fotografii realizate cu ajutorul dronelor care arată proprietăţi somptuoase deţinute de apropiaţi ai premierului ungar Viktor Orban.
De la revenirea în 2010 la putere a premierului suveranist Viktor Orban, impedimente serioase în calea libertăţii presei au fost constatate în această ţară din Europa centrală.
Organizaţia Reporteri fără frontiere a calificat controlul exercitat asupra mass-media din Ungaria „fără precedent în Uniunea Europeană”.
Vezi și aceste știri
Advertoriale

Aridon Group – 30 de ani de succes, realizări, clienți fideli și echipă dedicată (VIDEO)

Preotul Petru Ciobanu – printre primii absolvenți ai meseriei de cultivator-procesator de bacifere ai Școlii Profesionale Nisporeni
