
Administrația CFM: „Vă asigurăm că dacă nu vor fi create piedici artificiale, întreprinderea va reveni pe un făgaș normal de dezvoltare”
Reprezentanții administrației Căii Ferate din Moldova dau asigurări că există un plan pe termen lung de dezvoltare și că se întreprind măsuri pentru redresarea situației critice în care se află întreprinderea. Mai mult, administratorii fac un apel public către cei interesați de situația de la CFM: „Fiți în continuare cu ochii pe noi, dar faceți în așa fel încât grija manifestată față de întreprindere să fie un impuls suplimentar, dar nu o piedică”.
・
„Poziția conducerii întreprinderii este una sigură - CFM este o întreprindere strategică, absolut necesară economiei țării și nu poate fi desființată sau lichidată. Orice speculație la această temă e lipsită de sens și logică”, a declarat într-un briefing de presă, prim-vicedirectorul pentru Planificare Strategică, Vitalie Mucan.
Administratorii întreprinderii de stat au adresat un apel către toți cei interesați de situația de la CFM: „Da, situația nu e ușoară, însă ea s-a format nu ieri și nu azi, ci timp de peste 10 ani. Însă, această situație poate fi depășită doar prin acțiuni hotărâte și printr-o largă viziune asupra domeniului.
Noi, cei care reprezentăm actuala conducere a CFM, avem și viziune, dar și dorință de a schimba lucrurile în bine. De aceea vă îndemnăm - fiți în continuare cu ochii pe noi, dar faceți în așa fel încât grija manifestată față de CFM să fie un impuls suplimentar, dar nu o piedică în asigurarea unui prezent și viitor demn al întreprinderii de stat.
Mizăm pe înțelegere și vă asigurăm că dacă nu vor fi create piedici artificiale, CMF va reveni pe un făgaș normal de dezvoltare”, a punctat Vitalie Mucan.
Administratorii dau asigurări că există un plan de acțiuni pentru redresarea situației. Mai exact, noua conducerea a început implementarea unui program de modernizări și reorganizări care, așa cum afirmă prim-vicedirectorul pentru Planificare Strategică, încep să dea rezultate.
Mucan a amintit că în anul 2020, cu suportul partenerilor de dezvoltare au fost achiziționate 12 locomotive noi. Acum este în plin proces de reabilitare tronsonul Bender- Basarabeasca -Etulia- Giurgiulești, cu o lungime de 233 de km, valoarea proiectului fiind de 55 milioane de euro.
La fel a fost menționat un alt proiect ce ține de procurarea echipamentului automatizat și reabilitarea căii ferate pe tronsonul Chișinău-Ungheni. Proiectul este finanțat de Guvernul Franței.
În prezent, afirmă conducerea întreprinderii, CFM merge pe realizarea unui program de dezvoltare, prevăzut pentru implementare până în anul 2031.
„Menționez toate aceste lucruri pentru a scoate în evidență eforturile titanice ce se depun nu doar pentru a salva Calea Ferată a Moldovei. ci și pentru a o moderniza și a o dezvolta continuu. Actuala administrație foarte bine înțelege cum și încotro trebuie să mergem. Calea aleasă este dezvoltarea transportului feroviar în R. Moldova și cu siguranță vom reuși”, a punctat prim-vicedirectorul pentru Planificare Strategică.
Amintim că, la sfârșitul lunii decembrie, muncitorii întreprinderii de stat „Căile Ferate ale Moldovei” au început să protesteze după ce nu și-au primit salariile timp de câteva luni și nu ar avea din ce să trăiască.
După cum a declarat președintele sindicatului muncitorilor feroviari Ion Zaporojan, întreprinderea de stat nu are bani pentru salarii, din cauza datoriei la bugetul de stat. Aproape șapte mii de angajați ai întreprinderii din țară nu au primit salarii din septembrie 2020. La data de 14 ianuarie se anunțase că suma totală datorată angajaților este de peste 60 de milioane de lei.
Î.S. „Calea Ferată a Moldovei” are datorii față de buget de 21 milioane de lei, datorii la plata serviciilor comunale de 24 de milioane de lei, datorii pentru combustibil de 25 de milioane de lei, creanțe bancare de 201 de milioane și datorii față de furnizori de 200 de milioane de lei.
Actuala administrație a întreprinderii susține că o bună parte din datorii reprezintă moșteniri de ani la rând.
Citește și :Curtea de Conturi a depistat mai multe abateri în administrarea Î.S. „Calea Ferată a Moldovei”: „Trebuie să găsim soluții neortodoxe”
La fel precizăm că, un audit al Curții de Conturi care a fost prezentat recent în cadrul Comisiei de control a finanțelor publice, arată că, Administrația Căii Ferate din Moldova ar fi realizat mai multe abateri în gestionarea întreprinderii de stat.