Reacția lui Dodon, după ce a ajuns în vizorul ANI: „Vrea să se convingă repetat că nu există incompatibilitate”

Reacția lui Dodon, după ce a ajuns în vizorul ANI: „Vrea să se convingă repetat că nu există incompatibilitate”
Igor Dodon


„ANI vrea să se convingă repetat, la fel cum a făcut-o în 2017, că nu există incompatibilitate în deținerea funcției neremunerate de președinte al Asociației Obștești Federația de Șah a Moldovei”. Așa a comentat ex-președintele Igor Dodon controlul inițiat de inspectorii de integritate.

„Deși există o hotărâre anterioară a ANI, în care se constată lipsa incompatibilității deținerii funcției de președinte al Federației de Șah a Moldovei, una neremunerată în cadrul unei Asociații Obștești, săptămâna trecută ANI a început o verificare repetată pe acest caz”, se arată în reacția publicată de serviciul de presă al liderului PSRM.

În comentariul publicat, se spune că instituția prezidențială a expediat la ANI, în 2017, o „adresare oficială cu privire la existența sau inexistența stării de incompatibilitate între instituția de șef al statului și cea de președinte al FȘM”. 

„În rezultat, ANI a comunicat faptul că, în condițiile în care funcția de președinte al Federației de Șah nu este una remunerată în cadrul acestei Asociații Obștești, nu există incompatibilitate. ANI poate ușor găsi acest act de constatare în arhiva instituției. Apropo, este și în arhiva Președinției, atât adresarea Aparatului Președinției, cât și răspunsul ANI. Vom prezenta și în cazul dat toate informațiile solicitate de inspectorii de integritate, subliniind că nu s-a schimbat nimic comparativ cu situația când a fost emisă prima constatare a ANI”, se mai spune în reacția lui Igor Dodon.

Menționăm că Autoritatea Națională de Integritate a pornit un control pentru nerespectarea regimului juridic al incompatibilității în privința ex-președintelui Igor Dodon. Instituția nu a spus despre ce este vorba, menționând că va informa, ulterior, opinia publică despre rezultatele acestei proceduri de control.

Dacă tot ai ajuns aici...

...înseamnă că ți-a plăcut articolul sau te preocupă subiectul. Noi vrem să venim cu cât mai multe articole pe care să le citești până la final. Acum le poți spune direct jurnaliștilor din redacție ce vrei să citești și în ce format.

Noi păstrăm jurnalismul AGORA deschis tuturor. Nu avem în spate oligarhi sau politicieni și nimeni nu-i dictează editorului cum să scrie despre un subiect sau altul. Sprijinul tău ne va ajuta să ne păstrăm această independență. Orice contribuție, oricât de mare sau mică, este extrem de valoroasă pentru noi.

Sprijină AGORA astăzi cu doar 98 de lei. Mulțumim.

Vezi și aceste știri
Activitatea lui Dodon, sub lupa ANI. A fost inițiat un control pentru nerespectarea regimului juridic al incompatibilității

Activitatea lui Dodon, sub lupa ANI. A fost inițiat un control pentru nerespectarea regimului juridic al incompatibilității

Dodon, despre deplasările de serviciu de 0 lei ale socialiștilor: „Au achitat cei care ne-au invitat”

Dodon, despre deplasările de serviciu de 0 lei ale socialiștilor: „Au achitat cei care ne-au invitat”

Decrete semnate de Igor Dodon cu privire la constituirea unor consilii consultative, abrogate de Maia Sandu (DOC)

Decrete semnate de Igor Dodon cu privire la constituirea unor consilii consultative, abrogate de Maia Sandu (DOC)

Advertoriale
Castel Mimi – legenda locului care scrie istorie, la Bulboaca, de 5 ani (FOTO)

Castel Mimi – legenda locului care scrie istorie, la Bulboaca, de 5 ani (FOTO)

De ce aeroportul din Lukla este cel mai primejdios din lume și cum moldovenii au vopsit ouă în Nepal, de Paște. Istoriile documentarului MyEverest

De ce aeroportul din Lukla este cel mai primejdios din lume și cum moldovenii au vopsit ouă în Nepal, de Paște. Istoriile documentarului MyEverest

Cine sunt experții internaționali, invitați la „Moldova ICT Summit 2021: The Future of Digital”

Cine sunt experții internaționali, invitați la „Moldova ICT Summit 2021: The Future of Digital”

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
    Oameni ca tine: Creatorul de zâmbete (VIDEO)
  • Oameni ca tine | Un cuplu de la Ialoveni a pus pe roate o afacere creativă: „În dragoste și în business toate căile sunt bune”
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Tărț la PAS. Analizăm promisiunile noii majorități parlamentare și cât de reale sunt acestea (AUDIO)
  • Podcastul „Bilet în Parlament”: Viața de deputat, între glamour și birocrație. Discuție cu fostul parlamentar Vadim Pistrinciuc (AUDIO)
  • De la 11, cu Veaceslav Platon despre promisiunile electorale ale lui Veaceslav Valico
Cele mai populare
  • 1
    Au refuzat să lucreze acolo unde au fost repartizați, așa că au fost obligați, de stat, să restituie banii pentru anii învățați. Avocatul Poporului ia apărarea absolvenților Academiei Militare
  • 2
    Testamentul Prințului Philip al Marii Britanii va rămâne sigilat timp de 90 de ani
  • 3
    Condițiile de intrare în Ucraina au fost actualizate pentru moldoveni
  • 4
    Găgăuzia, casa a aproximativ 160.000 de oameni, cu un aport de 5% în volumul exporturilor moldovenești și cu școli în care se predă rusa (VIDEO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.