„Barurile de lângă instituțiile educaționale nu vor mai fi”. Ceban spune că și în apropiere de stațiile de așteptare nu va mai fi comercializat alcool

„Barurile de lângă instituțiile educaționale nu vor mai fi”. Ceban spune că și în apropiere de stațiile de așteptare nu va mai fi comercializat alcool
Foto : Ion Ceban

Alcoolul ilicit vândut în unele gherete sau baruri în apropiere de stațiile de așteptare a transportului public și instituțiile educaționale nu va mai fi comercializat alcool, anunță primarul Ion Ceban. Edilul spune că a solicitat pretoriilorsă identifice toate gheretele din sectoare, unde se vinde alcool ilegal.

„În cartiere sau la staţiile de aşteptare, consumul de alcool şi scenele violente între persoanele în stare de ebrietate, se întâmplă în ochii minorilor, ceea ce este inadmisibil. La fel, asemenea gherete şi baruri sunt amplasate chiar în preajma instituţiilor de învăţământ. Am solicitat ca în decurs de zece zile să fie gândit un concept care să prevadă ce facem mai departe cu barurile amplasate în staţiile de aşteptare a transportului public. Cert este faptul că baruri în staţiile de aşteptare nu vor mai fi”, a scrsi Ceban pe pagina de Facebook. 

Între timp, comisia de licitaţie privind amplasarea gheretelor în capitală, a stabilit pentru 26 februarie, curent desfăşurarea celei de a patra licitaţie, unde vor fi propuse 20 de locaţii.

De asemenea, gheretele din curţile blocurilor şi cele care oferă servicii de reparaţie a hainelor sau încălţămintei, ori unde se comercializează fructe şi legume - vor rămâne să activeze până la 1 martie.

De la începutul anului 2021, pe parcursul lunii ianuarie din oraş au fost evacuate gherete care demult nu mai lucrează sau stau amplasate ilegal:

- Ciocana – 14 gherete

- Rîşcani – 25 gherete

- Botanica – 30 gherete

- Centru – 15 gherete

- Buiucani – 29 gherete.

Acţiunile de ,,curăţare” a oraşului de gherete continuă, în conformitate cu Regulamentul de desfășurare a activității de comerț în municipiul Chișinău, mai anunță Ceban.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Primăria organizează o nouă licitație a spațiilor pentru gherete. La concurs sunt expuse 20 de locații

Primăria organizează o nouă licitație a spațiilor pentru gherete. La concurs sunt expuse 20 de locații

„Panouri vs Gherete”, episodul III: Schimbarea la față a bulevardului Moscova (VIDEO)

„Panouri vs Gherete”, episodul III: Schimbarea la față a bulevardului Moscova (VIDEO)

Cinci ani mai târziu sau revenim cu numărătoarea la Ciocana: Câte panouri publicitare și gherete sunt pe bulevardul Mircea cel Bătrân (VIDEO)

Cinci ani mai târziu sau revenim cu numărătoarea la Ciocana: Câte panouri publicitare și gherete sunt pe bulevardul Mircea cel Bătrân (VIDEO)

Aproape 26 de milioane de lei vor merge în conturile Primăriei Chișinău, în schimbul amplasării a 11 gherete

Aproape 26 de milioane de lei vor merge în conturile Primăriei Chișinău, în schimbul amplasării a 11 gherete

Panouri vs gherete în 2021. Vezi ce schimbări s-au produs pe bulevardul Alba-Iulia din 2016 (VIDEO)

Panouri vs gherete în 2021. Vezi ce schimbări s-au produs pe bulevardul Alba-Iulia din 2016 (VIDEO)

Evacuarea gheretelor de pe străzile Chișinăului continuă. Primarul general: „Să nu încurcăm”

Evacuarea gheretelor de pe străzile Chișinăului continuă. Primarul general: „Să nu încurcăm”

Advertoriale
IuteCredit a achiziționat 10% din acțiunile Energbank

IuteCredit a achiziționat 10% din acțiunile Energbank

Cum să vă echilibrați alimentația după mesele copioase de sărbători cu ajutorul produselor proaspete? METRO are soluția!

Cum să vă echilibrați alimentația după mesele copioase de sărbători cu ajutorul produselor proaspete? METRO are soluția!

Philip Morris lansează Disrupt Camp. O competiție online pentru studenții din Moldova, Georgia și Armenia

Philip Morris lansează Disrupt Camp. O competiție online pentru studenții din Moldova, Georgia și Armenia

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Moldova intră în Cod Roșu: Toate școlile, de luni, trec în regim online pentru o perioadă de două săptămâni. Ce alte restricții au fost impuse
  • 2
    Moldovagaz urmează să solicite majorarea tarifelor la gazele naturale. Vadim Ceban: „Întreprinderea activează în pierdere”
  • 3
    Mold-street: Centrala de la Cuciurgan consumă volume mult mai mari de gaz decât cele prevăzute în contract
  • 4
    Angajatorii și salariații vor fi susținuți de Guvern pe durata perioadei pandemice. Care sunt cele patru mecanisme disponibile
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.