Glavan, despre extinderea listei medicamentelor compensate: „Promisiuni deșarte”. Ce propune Pentru Moldova

Glavan, despre extinderea listei medicamentelor compensate: „Promisiuni deșarte”. Ce propune Pentru Moldova
Ruxanda Glavan, foto: privesc.eu

Declarațiile autorităților, potrivit cărora lista medicamentelor compensate a fost extinsă, astfel încât să includă și preparate folosite în tratamentul COVID-19, sunt „promisiuni deșarte”. Asta susține ex-deputata PDM, apoi Pro Moldova, iar acum Pentru Moldova Ruxanda Glavan, menționând că, în lipsa farmaciilor în multe localități din țară, oamenii nu pot beneficia de acest mecanism. Astfel, parlamentara a anunțat câteva amendamente cu care urmează să vină platforma parlamentară, ce cuprinde și fracțiunea Partidului Șor, astfel încât medicamentele compensate să poată fi livrate la domiciliu.

„Declarațiile frumoase de la televizor cu privire la extinderea listei medicamentelor compensate rămân promisiuni deșarte. Declarațiile autorităților reprezintă un episod nou din teatrul de aruncare a pisicii moarte în curtea pacienților. În 2020, doar 224 de companii au încheiat contracte cu CNAM.  În prezent, 1.149.998 de persoane locuiesc în localități care nu au farmacii”, a declarat deputata.

Prin urmare, Ruxanda Glavan a anunțat câteva amendamente propuse de Pentru Moldova la un proiect de lege al Guvernului, privind compensarea dispozitivelor medicale

„Astăzi am semnat și am înregistrat legiferarea livrărilor la domiciliu de medicamente și produse farmaceutice. Rețelele de farmacii deja prestează acest serviciu, care rămâne clandestin. Vrem să le garantăm oamenilor, care comandă medicamente de la farmacii și li se livrează la domiciliu, că acele farmacii, acele mașini mobile respectă cerințele de calitate. Tot astăzi, am înregistrat inițiativa prin care vrem ca oamenii care locuiesc în localitățile unde nu există filiale care au contract cu CNAM-ul pentru eliberarea medicamentelor compensate sau în cazul oamenilor imobilizați la pat, dar și în cazul oamenilor care se află în autoizolare, Guvernul să fie obligat să identifice toate căile de livrare la domiciliu a medicamentelor și dispozitivelor și să achite integral acest cost”. 

Menționăm că socialiștii și cei de la Pentru Moldova au votat deja un proiect de lege ce legiferează activitatea farmaciilor mobile, inițiativă promovată intens de fracțiunea Partidului Șor. Legea respectivă a fost însă contestată la Curtea Constituțională, care urmează să se pronunțe.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
PDM a contestat la Curtea Constituțională proiectele farmaciilor mobile și liberalizarea prețurilor la medicamente

PDM a contestat la Curtea Constituțională proiectele farmaciilor mobile și liberalizarea prețurilor la medicamente

Platforma DA a contestat la CC legea cu privire la funcționarea limbilor vorbite și proiectul farmaciilor mobile

Platforma DA a contestat la CC legea cu privire la funcționarea limbilor vorbite și proiectul farmaciilor mobile

Parlamentul a votat proiectul farmaciilor mobile în pofida avizului negativ al Guvernului. Ce riscuri au identificat specialiștii de la Sănătate

Parlamentul a votat proiectul farmaciilor mobile în pofida avizului negativ al Guvernului. Ce riscuri au identificat specialiștii de la Sănătate

Advertoriale
Aridon Group – 30 de ani de succes, realizări, clienți fideli și echipă dedicată (VIDEO)

Aridon Group – 30 de ani de succes, realizări, clienți fideli și echipă dedicată (VIDEO)

Preotul Petru Ciobanu – printre primii absolvenți ai meseriei de cultivator-procesator de bacifere ai Școlii Profesionale Nisporeni

Preotul Petru Ciobanu – printre primii absolvenți ai meseriei de cultivator-procesator de bacifere ai Școlii Profesionale Nisporeni

Localitățile Bulboaca și Speia vor avea până la sfârșitul anului propria strategie de dezvoltare a turismului și un plan de acțiuni pentru un termen de până la 10 ani

Localitățile Bulboaca și Speia vor avea până la sfârșitul anului propria strategie de dezvoltare a turismului și un plan de acțiuni pentru un termen de până la 10 ani

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Costum de baie „tigrovîi” și bani destui. De ce avem nevoie pentru o vacanță perfectă (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Costum de baie „tigrovîi” și bani destui. De ce avem nevoie pentru o vacanță perfectă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: „Scump, dom'le, scump!” (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Leo Zbancă: Mie îmi place cel mai mult acasă pentru că avem ce construi, avem la ce visa, avem unde ne porni și avem tare mult lucru (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Gheorghe și Tatiana Cîvîrjic au revenit după 20 de ani acasă și au pus bazele unei afaceri cu aur lichid (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Grijile mari ale copiilor mici (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Putin planifică prima vizită externă de la începutul războiului în Ucraina. Iată unde va merge
  • 2
    Rusia intră de azi în default tehnic: Țara este în incapacitatea de-ași îndeplini obligațiile față de creditorii externi
  • 3
    Săptămâna începe cu ploi și temperaturi de până la +30. Cum va fi vremea în următoarele zile
  • 4
    Ministerul de Externe al României, după amenințările lui Medvedev în adresa R. Moldova: O retorică falsă a Kremlinului, cu care ne-am obișnuit
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.