Discursul Nataliei Gavrilița în limba rusă stârnește reacții. Țîcu: Vorbiți în acele limbi conform stratificării etnice a țării (FOCUS)

Discursul Nataliei Gavrilița în limba rusă stârnește reacții. Țîcu: Vorbiți în acele limbi conform stratificării etnice a țării (FOCUS)

Pe finalul discursului său la tribuna Parlamentului, candidata la funcția de premier Natalia Gavrilița a ținut să să adreseze cetățenilor câteva fraze în limba rusă. Intenția a fost întâmpinată de o  reacție a deputaților din sală. Mai târziu, însă, deputatul Octavian Țîcu a ținut să facă observație și să a îndemnat-o pe Gavrilița să vorbească în limbi străine conform componenței etnice a țării. Iată ce-i răspunde candidata pentru funcția de șef al Executivului.

„Conform deciziei Curții Constituționale a R. Moldova din 21 ianuarie din R. Moldova și limba de comunicare interetnică este limba română. Și rog foarte mult să respectați această decizie pentru că este inadmisibil din contul independenței și suveranității R. Moldova să vă faceți capital politic partidului PAS, dumneavoastră și guvernării. 

Dacă aveți abilități lingvistice, atunci conformați-vă drepturilor europene așa cum pretindeți și vorbiți în limba ucraineană, în limba găgăuză, în limba poloneză, în limba rusă, conform acelei stratificări care se reflectă în compnența etnică a țării”, a spus Octavia Țîcu.

Replica Nataliei Gavrilița a fost scurtă: „Eu vreau să ajung la inimile oamenilor oricare limbi ar vorbi ei”.

Punct discuției a pus șefa Parlamentului Zinaida Greceanîi. „E foarte bine că se ajunge la inimile oamenilor. Înseamnă că este o limbă de comunicare interetnică în țara noastră pe care o înțeleg toți cetățenii”, a Greceanîi. 

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Finlanda şi Suedia vor semna marţi protocolul de aderare la NATO

Finlanda şi Suedia vor semna marţi protocolul de aderare la NATO

A furat un automobil pentru a se plimba cu el. Făptașul, reținut

A furat un automobil pentru a se plimba cu el. Făptașul, reținut

Grădinița în Germania, prin ochii unei educatoare din R. Moldova: Copiii experimentează și descoperă. Li se dă acea libertate de care au nevoie (VIDEO)

Grădinița în Germania, prin ochii unei educatoare din R. Moldova: Copiii experimentează și descoperă. Li se dă acea libertate de care au nevoie (VIDEO)

Advertoriale
Cât de bine îți cunoști vecinii de cartier? Trage un ochi în culisele Kvartals

Cât de bine îți cunoști vecinii de cartier? Trage un ochi în culisele Kvartals

JUMP acum şi începe-ți cariera IT cu Orange Systems

JUMP acum şi începe-ți cariera IT cu Orange Systems

Impactul costurilor ascunse în selectarea furnizorului de igienă

Impactul costurilor ascunse în selectarea furnizorului de igienă

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Moldova, I am back! | Diana Adamciuc: „Diferența dintre Cluj și Chișinău este că, cel puțin în această țară, eu am sentimentul de «acasă»”
    Moldova, I am back! | Diana Adamciuc: „Diferența dintre Cluj și Chișinău este că, cel puțin în această țară, eu am sentimentul de «acasă»”
  • Copiii știu mai bine: Costum de baie „tigrovîi” și bani destui. De ce avem nevoie pentru o vacanță perfectă (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: „Scump, dom'le, scump!” (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Leo Zbancă: Mie îmi place cel mai mult acasă pentru că avem ce construi, avem la ce visa, avem unde ne porni și avem tare mult lucru (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Gheorghe și Tatiana Cîvîrjic au revenit după 20 de ani acasă și au pus bazele unei afaceri cu aur lichid (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Școala din Moldova, între paragină și elită. Exemplul a două școli din r. Orhei, unde unii elevi beneficiază de condiții de top, iar alții nu au nici măcar WC în bloc (VIDEO)
  • 2
    Dumitru Robu crede că sunt șanse ca Ilan Șor să fie extrădat. Ce se întâmplă cu dosarele în care figurează Plahotniuc, Platon și Andronache
  • 3
    Andrei Spînu: Am semnat Acordul de liberalizare temporară a transportului de mărfuri cu Uniunea Europeană
  • 4
    Armata rusă s-a retras de pe Insula Șerpilor. Ministerul Apărării de la Moscova: Gest de bunăvoință
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.