Fracțiunea parlamentară a PSRM a decis să nu susțină candidatura Nataliei Gavriliță la funcția de premier al R. Moldova. Înaintându-și propriul candidat, socialiștii anunță intenția de a forma o majoritate parlamentară pentru susținerea Marianei Durleșteanu în calitate de viitoare șefă a Executivului. Despre intenție a anunțat liderul PSRM Igor Dodon.
„Ce se dezbate și ce trebuie să votăm noi azi în Parlament? Care este sensul? Lista de miniștri - parcă-s chicați de pe lună. Știu doar unde-i sediul PAS. Sunt desprinși de realitățile din Moldova, dar intenționat au fost puse persoanele pe listă ca să nu fie votat. Acest program este o parodie. Au aruncat acolo câteva fraze știind că președintele lor i-au trimis în Parlament în glumă”, a criticat Igor Dodon.
Drept urmare, PSRM anunță că nu votează candidatura Nataliei Gavrilița și că anunță intenția de a forma o majoritate parlamentară care ar susține candidatul socialiștilor la șefia Guvernului.
„Lansăm inițiativa de a forma o majoritate parlamentară de cel puțin 51 de deputați care va activa doar pe perioada acestui mandat de premier care va activa profesionist, responsabil și apolitic.
Nu vorbim de niciun fel de alianță sau coaliție politică, dar vorbim de o majoritate parlamentară tehnică. La această majoritate poate să adere toți deputații responsabili. Inclusiv cei din PAS”, a declarat Igor Dodon.
Amintim că, PSRM a decis să o propună propria candidată la funcția de șefă a Executivului. Anunțul a fost făcut de liderul PSRM Igor Dodon. Drept candidată a fost aleasă Mariana Durleșteanu, fostă ministră a Finanțelor în Guvernul Greceanîi.
Vezi și aceste știri

Cine este Mariana Durleșteanu: Fostă ministră a Finanțelor în Guvernul Greceanîi, decorată de Voronin și fost președinte la Banca de Economii

Igor Dodon: PSRM propune propriul candidat la funcția de premier
