„Am fost invitat în cabinetul doamnei Zinaida Greceanîi. Mi-a spus că deja sunt 54 de semnături și că ne face și nouă această ofertă ( de a participa la formarea majorității parlamentare). Eu am luat acest lucru ca un semn de jignire. Nu am ajuns să comunicăm sau să trecem în faza de negocieri, pentru că am refuzat”, a spus Filip la emisiunea „Punctul pe azi” de la TVR.
Mai mult, deputatul democrat Ion Leuca a declarat că PSRM le-a propus să semneze pentru candidatura Marinei Durleșteanu, iar în schimb socialiștii ar urma să extragă semnăturile deputaților din Partidul Șor și a celor neafiliați.
„Majoritatea a fost creată la sfârșit de an, dar oficializată azi prin acele semnături. În a doua pauză de la Parlament a fost o ofertă și pentru PDM să mai semneze o listă pe care noi am refuzat-o. Ne-au propus să semnăm candidatura Marinei Durleșteanu, iar semnăturile Partidului Șor și a celor independenți vor fi scoase”, a spus Leuca la emisiunea „Politica Nataliei Morari” de la TV8.
În replică, socialistul Gaik Vartanea a declarat că nu cunoaște despre asemenea propuneri.
„Nu știu și asta pentru mine nu contează”, a spus Vartanea.
Același lucru, Filip a spus-o și la consultările cu forțele politice, inițiate de președinta Maia Sandu.
Precizăm că, pe finalul ședinței Legislativului, președintele fracțiunii PSRM, Corneliu Furculiță a anunțat crearea unei majorități parlamentare pentru susținerea candidatului înaintat de socialiști la funcția de premier. S-a întâmplat la scurt timp după ce Igor Dodon a propus candidatura Marianei Durleșteanu. Din majoritatea parlamentară fac parte 54 de deputați.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.