Oazu Nantoi îi cere Curții Constituționale să-și revadă decizia cu privire la rolul majorității parlamentare

Oazu Nantoi îi cere Curții Constituționale să-și revadă decizia cu privire la rolul majorității parlamentare
Oazu Nantoi, foto: parlament.md

Deputatul PAS Oazu Nantoi a depus, vineri, un demers la Curtea Constituțională (CC), prin care încearcă să le atragă atenția magistraților că deciziile lor cu privire la rolul majorității parlamentare constituite sunt „greșite”. Parlamentarul a precizat că demersul său nu are putere juridică, în contextul în care hotărârile CC sunt definitive și nu pot fi supuse niciunei căi de atac. „Aceasta nu înseamnă că eu sunt obligat să renunț la propria mea poziție în ceea ce privește interpretarea Constituției”, a adăugat deputatul într-o postare pe Facebook.

„Obligativitatea propunerii pentru funcția de prim-ministru a candidatului desemnat de majoritatea parlamentară, impusă președintelui statului, este una anticonstituțională, deoarece ea îl privează univoc pe președintele statului de dreptul de a desemna candidatul, prevăzut expres în Art. 98 (1) din Constituția RM. În acest caz, candidatul la funcția de prim-ministru va fi „desemnat” de pretinsa majoritate parlamentară, care nu este prevăzută de Constituție și, respectiv, nu este prevăzut dreptul majorității de a „desemna” candidatul la funcția de prim-ministru, în detrimentul atribuțiilor președintelui statului”, argumentează Oazu Nantoi în demersul său

„Noțiunea de „consultare” nu poate echivala cu „subordonarea” obligatorie a președintelui spectrului de opinii existent (la momentul efectuării consultărilor)  în Parlament. Inclusiv, Constituția prevede univoc condițiile când președintele statului poate dizolva Parlamentul – „organul reprezentativ suprem”, în cazul imposibilității formării Guvernului prin votul deputaților aleși, toți fiind  „în serviciul” aceluiași popor”, a adăugat deputatul. 

Prin urmare, acesta solicită „să fie examinată posibilitatea revizuirii Hotărârii Curții Constituționale nr. 23 din 6 august 2020 în ceea ce privește conceptul de „formalizare a majorității parlamentare”. 

Amintim că, pe 6 august 2020, Curtea Constituțională a statuat că președintele Republicii Moldova este obligat să desemneze candidatul pentru funcția de prim-ministru propus de majoritatea parlamentară formalizată în timpul consultărilor. În caz contrar, șeful statului poate fi suspendat și demis din funcție. 

Potrivit articolului 89 din Constituție, procedura de suspendare din funcție a președintelui presupune votul a 67 de deputați în Parlament și apoi organizarea unui referendum național. 

Pe 11 februarie 2021, în timp ce candidata propusă de președinta Maia Sandu la funcția de premier, Natalia Gavrilița, își prezenta programul de activitate a Guvernului în plenul Parlamentului, liderul PSRM Igor Dodon a anunțat că propune un alt candidat pentru această funcție – Mariana Durleșteanu. La scurt timp, a fost formalizată și o majoritate parlamentară din 54 de deputați, care a anunțat că susține candidatul propus de socialiști. Este vorba de fracțiunile PSRM și PP Șor, ex-democrații de la Pentru Moldova, deputatul independent Alexandr Oleinic, dar și de ex-deputații PDM, în prezent neafiliați, Eugeniu Nichiforciuc și Vladimir Andronachi.

În aceeași zi, după ce Guvernul Gavrilița nu a fost susținut în Parlament de niciun deputat, președinta Maia Sandu a anunțat consultări cu fracțiunile parlamentare. În pofida candidaturii înaintate de majoritatea parlamentară proaspăt formalizată, Maia Sandu a anunțat că o propune repetat pe Natalia Gavrilița drept candidată pentru funcția de prim-ministru. PSRM a spus că va ataca la Curtea Constituțională acest decret.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Cum (nu) răspunde Vasile Bolea, întrebat dacă PSRM își dorește sau nu alegeri anticipate

Cum (nu) răspunde Vasile Bolea, întrebat dacă PSRM își dorește sau nu alegeri anticipate

Filip: „Am fost invitat în cabinetul Zinaidei Greceanîi și ne-au propus să participăm la formarea majorității parlamentare”

Filip: „Am fost invitat în cabinetul Zinaidei Greceanîi și ne-au propus să participăm la formarea majorității parlamentare”

PSRM va ataca la CC decretul Maiei Sandu de a o propune repetat pe Natalia Gavrilița la funcția de premier: „Vom cere Parlamentului să nu accepte convocarea ședinței pentru audiere”

PSRM va ataca la CC decretul Maiei Sandu de a o propune repetat pe Natalia Gavrilița la funcția de premier: „Vom cere Parlamentului să nu accepte convocarea ședinței pentru audiere”

Candidata propusă de PSRM la șefia Guvernului: Nu am știut că și PP Șor a semnat pentru candidatura mea

Candidata propusă de PSRM la șefia Guvernului: Nu am știut că și PP Șor a semnat pentru candidatura mea

Maia Sandu o propune repetat pe Natalia Gavrilița la funcția de premier (VIDEO)

Maia Sandu o propune repetat pe Natalia Gavrilița la funcția de premier (VIDEO)

Când urmează ca Natalia Gavrilița să vină în Parlament pentru a prezenta programul de activitate și cabinetul de miniștri: „Nu ne vom grăbi”

Când urmează ca Natalia Gavrilița să vină în Parlament pentru a prezenta programul de activitate și cabinetul de miniștri: „Nu ne vom grăbi”

Advertoriale
Cauți o companie unde să-ți faci stagiul de practică? Microinvest îți oferă 5 motive întemeiate să faci stagiul la ei

Cauți o companie unde să-ți faci stagiul de practică? Microinvest îți oferă 5 motive întemeiate să faci stagiul la ei

EXIMBANK — sponsorul de aur al Târgului Internațional de Caritate 2022

EXIMBANK — sponsorul de aur al Târgului Internațional de Caritate 2022

Ești în căutarea decorațiunilor de Crăciun? Vino la METRO, unde găsești tot de ce ai nevoie (FOTO)

Ești în căutarea decorațiunilor de Crăciun? Vino la METRO, unde găsești tot de ce ai nevoie (FOTO)

EMISIUNI
  • Prepare for Future | Adam Sigel, Viitorul industriei de gaming și al storytelling-ului
    Prepare for Future | Adam Sigel, Viitorul industriei de gaming și al storytelling-ului
  • DESCIFRAT| Strategia Securității Alimentare 2023-2030: Ce capacitate are R. Moldova să-și acopere necesarul de produse de bază, ce importăm și cum ne afectează crizele (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII| Pictor: „Artistul poate și trebuie să nu fie flămând și sărac” (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII | Activist civic: „Există stereotipurile că tot ce fac oamenii din ONG-uri, fac doar pentru bani. Acei oameni nu sunt activiști civici” (VIDEO)
  • Prepare for Future #11, Marcela Lefter - Viitorul energetic al Moldovei și al întregii planete
Cele mai populare
  • 1
    În R. Moldova s-a anunțat concurs pentru proiectarea şi construcţia unor noi centrale electrice
  • 2
    Alaiba propune modificări la Codul Muncii: Fără amenzi pentru antreprenorii care activează mai puțin de trei ani și fără evidența zilnică a orelor de muncă
  • 3
    „Cam generos, când cetățenii R. Moldova economisesc”. Expert în energetică: Transnistria e asigurată cu 100 de mil de m3 de gaze naturale pentru consum propriu
  • 4
    Atac cu dronă la un aerodrom din regiunea rusească Kursk, aproape de granița cu Ucraina (VIDEO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.