Panoul rușinii: CJI întocmește lista inamicilor presei moldovenești

Panoul rușinii: CJI întocmește lista inamicilor presei moldovenești
Colaj: Agora.md

Centrul pentru Jurnalism Independent a anunțat că va veni în fața Parlamentului cu un „Panou al rușinii”, unde vor fi incluși mai mulți demnitari, care au întreprins acțiuni împotriva jurnaliștilor și a libertății de exprimare.

În cadrul conferinței de presă organizată astăzi cu prilejul marcării Zilei Mondiale a Libertății Presei Centrul pentru Jurnalism Independent și alte organizații de media au dat startul zilelor libertății presei în Republica Moldova, care au ca scop sensibilizarea autorităților publice și a publicului larg. De asemenea a fost lansat memoriul privind libertatea presei în Republica Moldova pentru perioada 4 mai 2014 - 4 mai 2015.

Reprezentanții CJI au anunțat că vor veni în fața Parlamentului cu un „Panou al Rușinii”, unde vor fi incluși inamicii presei moldovenești. O listă prealabilă este disponibilă pe media-azi.md, unde cele mai multe ori apar de liderul comunist Vladimir Voronin și liberalul Mihai Ghimpu.

Astfel, pe panoul rușinii ar putea ajunge deputații Sergiu Sârbu, Dumitru Diacov, Constantin Țuțu, Raisa Apolschi, Marcel Răducanu, Eugeniu Nichiforciuc (PDM) și Valeriu Streleț, George Mocanu, Ștefan Creangă, Oleg Balan, Anghel Agache (PLDM) - autorii controversatului proiect de lege privind modificarea Codului audiovizualului și a legii cu privire la libertatea de exprimare. De asemenea pentru diverse abateri, înregistrate în anii precedenți, aici se se mai regăsesc deputații Vladimir Voronin, Mihai Ghimpu, Valeriu Munteanu, Marian Lupu, precum și președintele Curții Supreme de Justiție, Mihai Poalelungi.

„Centrul pentru Jurnalism Independent va organiza un Panou al rușinii și vom merge în fața Parlamentului atunci când va avea loc ședința în plen. Am inclus pe această tablă inamicii presei. De fiecare dată când se întâmplă acțiuni îndreptate contra jurnaliștilor, presiuni verbale, agresiuni fizice sau alte măsuri care pot limita libertatea presei și libertatea de exprimare, noi includem persoanele respective. Noi am selectat acele persoane care pot fi numiți inamici ai presei, îi vom afișa acolo”, afirmă Nadine Gogu, directorul executiv al Centrului pentru Jurnalism Independent.

Notă: Colajul este realizat de Agora și nu reprezintă versiunea finală a Centrului pentru Jurnalism Independent

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Dodon, mesaj din izolator: Guvernarea îl înlătură pe cel de care se teme

Dodon, mesaj din izolator: Guvernarea îl înlătură pe cel de care se teme

Un irakian din SUA a fost arestat după ce ar fi complotat pentru a-l asasina pe fostul președinte american George W. Bush

Un irakian din SUA a fost arestat după ce ar fi complotat pentru a-l asasina pe fostul președinte american George W. Bush

Două persoane au fost ucise într-un schimb de focuri la o școală primară din SUA

Două persoane au fost ucise într-un schimb de focuri la o școală primară din SUA

Advertoriale
Lansarea proiectului „Clean technology innovation programme for SMEs and start-ups in the Republic of Moldova (GCIP Moldova)”

Lansarea proiectului „Clean technology innovation programme for SMEs and start-ups in the Republic of Moldova (GCIP Moldova)”

Maib continuă să primească plata pentru serviciile Orange și Moldcell cu 0 lei comision la terminalele de autoservire maib

Maib continuă să primească plata pentru serviciile Orange și Moldcell cu 0 lei comision la terminalele de autoservire maib

FinCombank: Încă un pas spre transformarea digitală și îmbunătățirea experienței clienților noștri

FinCombank: Încă un pas spre transformarea digitală și îmbunătățirea experienței clienților noștri

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Moldova, I am back! | Natalia și Sergiu Nicoriuc s-au întors în țară după 14 ani de muncă în străinătate și s-au apucat de lemnărit (VIDEO)
    Moldova, I am back! | Natalia și Sergiu Nicoriuc s-au întors în țară după 14 ani de muncă în străinătate și s-au apucat de lemnărit (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: În căutarea jobului perfect (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Tatiana Miron, tânăra care a decis să revină din Spania pentru a dezvolta satele din Moldova (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Liderii lumii - sub lupă (VIDEO)
  • Moldova, I am back! | Dumitru și Emanuela Ciuprina, tinerii care au schimbat Bucureștiul pe satul Lunga din Florești (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Ultima oră! Percheziții la domiciliul fostului președinte Igor Dodon
  • 2
    „Remarci neprietenoase”: MAE din Rusia reacționează tăios în adresa Maiei Sandu, după felicitarea lui Putin de 9 mai
  • 3
    Kremlinul consideră situația cu Dodon o chestiune internă a R. Moldova, totuși reprezentanții de la Moscova rămân alarmați
  • 4
    Fostul președinte Igor Dodon a fost escortat de procurori (VIDEO)
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.