Opinie: „Moldova este pe cale de a trece spre o climă mediteraneeană”

Opinie: „Moldova este pe cale de a trece spre o climă mediteraneeană”

Moldova este pe cale de a trece spre o climă mediteraneeană. Asta afirmă specialiștii în domeniul protecției mediului, care s-au întrunit astăzi într-o conferință on-line pentru a discuta despre cum schimbările climatice afectează fondul forestier al țării noastre.

Spre deosebire de alte țări, în Moldova vegetația forestieră are capacitatea de a se extinde de la sine, susține Dumitru Galupa, directorul Institutului de Cercetări și Amenajări Silvice. 

„Dacă nu ar fi influența umană, am avea mai multe păduri, fără eforturi prea mari”, afirmă Galupa.

Specialiștii mai spun că în țara noastră lipsește un sistem integrat de monitorizare al fondului forestier, ce ar spori eficiența controalelor tăierilor ilicite. Concentrarea pârghiilor de control doar într-o singură structură nu e calea cea mai corectă, în opinia dlui Galupa, ci dezvoltarea fondului forestier comunal și a celui privat.

Ina Coșeru, președinta Asociației, a menționat că în vederea conservării resurselor acvatice, plantarea fâșiilor forestiere s-a dovedit a fi mai eficientă decât activitățile de salubrizare și educație ecologică.

Plantațiile de păduri au un rezultat ce durează în timp, pe când salubrizările au efecte de scurtă durată. E important, însă ca aceste plantări să se facă conform normelor stabilite de specialiști, precum și să se asigure protecția lor în faza incipientă, în mod special contra pășunatului”, a declarat Coșeru.

Specialisma mai afirmă că în anul 2019, a fost plantată o fâșie forestieră pe malul râului Răut, între satul Mitoc și orașul Orhei, ce a rezistat secetei din 2020. De asemenea, a fost plantată o fâșie forestieră pe celălalt mal al Răutului, în apropiere de satul Rediul Mare, raionul Dondușeni, iar ca să asigure protecția acesteia, specialiștii cooperează cu APL, fermele agricole și agenții economici din regiune.

Citrește la acest subiect și: Expert-Grup: Cum asigurăm reziliența agriculturii la schimbările climatice prin politicile de mediu

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
Expert-Grup: Cum asigurăm reziliența agriculturii la schimbările climatice prin politicile de mediu

Expert-Grup: Cum asigurăm reziliența agriculturii la schimbările climatice prin politicile de mediu

50 de țări își unesc forțele ca să stopeze distrugerea mediului înconjurător. Liderii mondiali s-au întâlnit în videoconferință

50 de țări își unesc forțele ca să stopeze distrugerea mediului înconjurător. Liderii mondiali s-au întâlnit în videoconferință

Coreea de Nord neagă că trimite armament Rusiei. Ce spun oficialii de la  Phenian

Coreea de Nord neagă că trimite armament Rusiei. Ce spun oficialii de la Phenian

Advertoriale
Microinvest susține agricultorii din Moldova cu CREDITE AGRO de până la 7 000 000 lei

Microinvest susține agricultorii din Moldova cu CREDITE AGRO de până la 7 000 000 lei

Scopul și valorile reînnoite ale maib prezentate întregii echipe

Scopul și valorile reînnoite ale maib prezentate întregii echipe

Grupul ProCredit se alătură Alianței Bancare Net-Zero şi se angajează să stabilească obiective de reducere a emisiilor, cu ajutorul Standardului Net-Zero al inițiativei „Obiective bazate pe știință”

Grupul ProCredit se alătură Alianței Bancare Net-Zero şi se angajează să stabilească obiective de reducere a emisiilor, cu ajutorul Standardului Net-Zero al inițiativei „Obiective bazate pe știință”

EMISIUNI
  • Podcastul „Azi e vinerea” | Miroase a ars la Bismobil Kitchen, emisiunea „Iartă-mă” în justiție și care-i sportul nostru național (VIDEO)
    Podcastul „Azi e vinerea” | Miroase a ars la Bismobil Kitchen, emisiunea „Iartă-mă” în justiție și care-i sportul nostru național (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII|Strateg de marketing: „Meseria asta e un dans frumos între cifre și creativitate” (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII|Strateg de marketing: „Meseria asta e un dans frumos între cifre și creativitate” (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Iarna secetoasă și temperaturile record. Cum resimte sectorul agricol schimbările climatice
  • DESCIFRAT| Iarna secetoasă și temperaturile record. Cum resimte sectorul agricol schimbările climatice
Cele mai populare
  • 1
    Un general american vorbește despre riscul unui război între SUA China. Când ar putea începe conflictul
  • 2
    Dosarul Bis Mobil Kitchen: 19 percheziții și alte cinci persoane reținute
  • 3
    Perle, bluze, farfurii. Maia Sandu a publicat lista cadourilor pe care le-a primit la Președinție în ultimele luni (DOC)
  • 4
    Frig extrem în Afganistan: Temperaturile au coborât până la minus 33 de grade, iar 166 de oameni au murit
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.