Autorii proiectului sunt un grup de deputați ai fracțiunii PSRM. Deputații argumentează că, actualmente, acest obiectiv acvatic se confruntă cu „cele mai grele timpuri” și este supus unor „pericole fără precedent”.
„Se atestă degradarea regimului hidrologic, hidrochimic și hidrobiologic, micșorarea capacității de autoepurare a fluviului, dispariția mai multor specii valoroase de pești, înnămolirea intensivă a fluviul și a lacului de baraj Dubăsari, nivelul scăzut al apei”, se arată în nota informativă a proiectului.
Conform standardelor internaționale, un prag de apă mai mic de 1.000 de metri cubi pentru o persoană pe an poate împiedica dezvoltarea economică și poate afecta calitatea vieții populației. Planul de gestionare a districtului bazinului hidrografic Nistru estimează acest indicator la 500 m3/locuitor/an.
Comisia specială pentru evaluarea gestionării integrate a resurselor de apă din bazinul râului Nistru va avea șapte membri, urmând să fie condusă de socialista Alla Pilipețchaia.
Tot în cadrul ședinței de vineri, la propunerea platformei Pentru Moldova, a fost adoptată declarația Parlamentului cu privire la impactul curent și viitor al construcțiilor hidroenergetice de pe fluviul Nistru și neadmiterea unei catastrofe ecologice iminente. Deputații atrag atenția asupra „stării dezastruoase a râului Nistru”. Parlamentarii argumentează că acest obiectiv strategic și vital pentru Republica Moldova se află în pericol de înnămolire, inclusiv din cauza activității Complexului Hidroenergetic de la Novodnestrovsk.
„Constatăm cu regret că, gravitatea situației create este și o consecință a unor acțiuni iresponsabile care poartă un caracter penal al guvernării Republicii Moldova din perioada anilor 2010 - 2011, față de care ne disociem categoric”, se arată în declarație. Este specificat faptul că în anul 2011, Guvernul a aprobat hotărârea prin care a fost cedat Ucrainei dreptul de proprietate deplină asupra Centralei hidroelectrice de acumulare prin pompare „Novodnestrovsk” printr-un protocol moldo-ucrainean.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.