Cu aproximativ o oră înainte de întrevederea dintre organizatorii protestului de ieri din centru Capitalei și premierul Chiril Gaburici, nu este clar unde va avea loc această întâlnire. După ce ieri, premierul a convocat o ședință de urgență la Guvern anunțându-și deschiderea pentru o întâlnire cu organizatorii, astăzi reprezentanții Platformei Demnitate și Adevăr l-au chemat pe Chiril Gaburici în fața Bibliotecii Naționale. Întâlnirea urma să aibă loc la ora 17:30. Totuși Șeful Executivului a solicitat ca această întâlnire să aibă loc la Casa Guvernului.
Potrivit unui comunicat al Guvernului, difuzat la ora 16.30, șeful Executivului a lansat invitația la dialog, în incinta Casei Guvernului, la ora 17.30, prin intermediul apelurilor telefonice către Igor Boțan și Angela Aramă. Ultimi au menționat că vor reveni cu un răspuns.
„Prim-ministrul Chiril Gaburici reiterează deschiderea pentru un dialog sincer și transparent, cu participarea mass-media, în vederea discutării punctate a revendicărilor formulate în Rezoluţia mitingului comemorativ din 5 aprilie curent şi Rezoluţia mitingului de protest din 3 mai 2015, care țin de competența Guvernului”, se mai spune în comunicat.
În acest condiții, întâlnirea de astăzi rămâne o incertitudine.
Vezi și aceste știri

Câștig de cauză pentru ministra Sănătății, după ce a fost acuzată de o deputată socialistă ca deține diplomă de master falsă

De la 0, până la 34 de mii de lei. Cât a cheltuit Maia Sandu pentru deplasările în străinătate în prima jumătate a acestui an (DOC)
