DOCUMENT. Raportul KROLL, publicat oficial de președintele Parlamentului

DOCUMENT. Raportul KROLL, publicat oficial de președintele Parlamentului


Președintele Parlamentului, Andrian Candu, a publicat pe blogul său raportul Kroll.
Acesta a declarat că își asumă toată responsabilitatea pentru publicare, informează Agora.

„Am decis să public raportul Kroll şi îmi asum responsabilitatea pentru această acţiune. O fac deschis, fără să mă ascund după surse anonime. ‎Dezbaterea pe această temă capătă accente false. Deja am văzut aşa zişii formatori de opinie ai unui partid, care se lansează în supoziţii şi minciuni cu o maxima laşitate. Voi publica acest raport exact aşa cum l-am primit, în forma lui originala, în limba engleză. ‎ Ca politician, consider că opinia publică trebuie să aibă acces la acest document, plătit din banii cetăţenilor, să-l analizeze şi să înţeleagă mai bine ce s-a întâmplat în ultimii ani la BEM”, a precizat Candu.

Potrivit președintelui Parlamentului, este responsabilitatea lui de a fi transparent. „Ca fost specialist al unei companii de audit, înţeleg argumentele celor de la Kroll de a nu accepta publicarea, dar situaţia din Moldova şi responsabilitatea noastră faţă de a fi transparenţi cu cetăţenii, ne obligă să ne adaptăm deciziile la realităţile momentului şi la nevoia de a fi cât mai transparenţi pe un subiect care necesita clarificări cat mai urgente şi acţiuni decisive pentru recuperarea prejudiciului şi pedepsirea vinovaţilor. Intenţionam să prezint acest raport mâine societăţii civile şi jurnaliştilor cu profil economic, însă consider că important este ca fiecare cetăţean să aibă acces la acest raport”, a scris acesta. 

Vezi documentul atașat mai jos:

Kroll Project Tenor Candu 02.04.15

Amintim că în urma concursului organizat în luna ianuarie 2015, Banca Națională a Moldovei a selectat compania Kroll Associates UK Limited (Kroll), înregistrată în Marea Britanie, pentru a efectua investigațiile preliminare cu privire la presupusele nereguli financiare de la Banca de Economii S.A., BC Banca Socială S.A. și BC Unibank SA.

Raportul Kroll urmează să fie prezentat astăzi membrilor Cabinetului de miniștri. La ședința Guvernului este prezent și guvernatorul BNM, Dorin Drăguțanu.

Vezi și aceste știri
Președintele Kârgâzstanului a demisionat

Președintele Kârgâzstanului a demisionat

Năstase îi propune Maiei Sandu să renunțe la cursa electorală: Nu poate câștiga în fața lui Igor Dodon

Năstase îi propune Maiei Sandu să renunțe la cursa electorală: Nu poate câștiga în fața lui Igor Dodon

CSJ respinge recursul lui Andrei Năstase în cauza celor 42 de secții de vot pentru locuitorii din stânga Nistrului

CSJ respinge recursul lui Andrei Năstase în cauza celor 42 de secții de vot pentru locuitorii din stânga Nistrului

Advertoriale
Expozițiile Moldagrotech și Farmer 2020, într-un nou format și într-o locație nouă

Expozițiile Moldagrotech și Farmer 2020, într-un nou format și într-o locație nouă

Află cum creditele cu aromă de cafea îți pot aduce cadouri de Crăciun

Află cum creditele cu aromă de cafea îți pot aduce cadouri de Crăciun

8 ani de Bismobil Kitchen – compania care creează cele mai inspirate bucătării la comandă!

8 ani de Bismobil Kitchen – compania care creează cele mai inspirate bucătării la comandă!

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Podcastul „Bilet în Parlament”. Hai să ne lansăm în drum! De unde s-au „catapultat” în campanie candidații și cât de reale le sunt promisiunile
    Podcastul „Bilet în Parlament”. Hai să ne lansăm în drum! De unde s-au „catapultat” în campanie candidații și cât de reale le sunt promisiunile
  • Oameni ca tine: Cristian Serdeșniuc, tânărul profesor care și-a legat destinul, visele și viitorul de școala din sat (FOTO)
  • Laurentia Filipschi - Cum educam financiar copiii, instrumente, bani de buzunar | Nota de Plata
  • Interviu LIVE cu ministrul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului
  • Oameni ca tine: Ana Josan, doctorița care trăiește zilnic mici vieți aducând pe lume destine cu piciorușe dolofane și obrăjori de lapte (VIDEO, FOTO)
ȘTIRI DE PE EA.MD
  • Meghan Markle a renunțat definitiv la rețelele sociale și compară utilizatorii lor cu narcomanii
  • Dilemă: bei cafeaua înainte sau după micul dejun? Recomandarea nutriționistului Gianluca Mech
Cele mai populare
  • 1
    Trei deputați Pro Moldova își anunță susținerea la prezidențiale pentru candidata Partidului Șor, Violeta Ivanov
  • 2
    Un bărbat de la Criuleni s-a pornit în Polonia să ducă o bijuterie retro pe patru roți, dar a ajuns pe mâna polițiștilor de frontieră
  • 3
    Salvatorii, solicitați la biserica Sfântul Dumitru din capitală: Enoriașii au observat cum crucea de pe clădire era gata să cadă (FOTO)
  • 4
    Restricțiile, uitate în zi de sărbătoare? Cum s-au respectat sfaturile medicilor, în condiții de pandemie, de Hramul Capitalei (FOTO)
Autentificare
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.