Fete în domeniul STEM: Vladlena Timofti, despre experiența sa în calitate de viitoare ingineră în domeniul aviației

Fete în domeniul STEM: Vladlena Timofti, despre experiența sa în calitate de viitoare ingineră în domeniul aviației

 Vladlena Timofti este o tânără de 19 ani, originară din Republica Moldova, care studiază ingineria aeronautică la o universitate din Marea Britanie. Vladlena ne-a povestit despre experiența sa în calitate de viitoare ingineră, dar și despre ce a determinat-o să aleagă anume aceast domeniu.

...

„Deşi femeile în domeniul ingineriei nu mai sunt un lucru neobişnuit în majoritatea țărilor, problema cu care încă ne confruntăm în ziua de astăzi sunt detaliile, poate pentru unii inobservabile, dar care, privite în ansamblu, pot face ingineria să pară un domeniu neprietenos fetelor. Unele ramuri ale acesteia (cum ar fi ingineria mecanică, electrică, aeronautică, şi nu numai) au un dezechilibru destul de mare între numărul femeilor şi bărbaților, ce studiază la aceste facultăți. Perspectiva de a fi singura fată într-o sală de cincizeci de persoane ar putea părea, pentru unii, intimidantă, în momentul în care decid domeniul pe care doresc să îl urmeze. Aceste potențiale frici şi ezitări sunt, însă, spulberate atunci când ajungi la universitate şi realizezi că toate persoanele prezente în acea sală au o trăsătură comună, unica, de fapt, care contează în cadrul orelor: pasiunea pentru inginerie.

Publicitate

În Republica Moldova am primit unele remarci, poate uşor descurajatoare, , de la persoane cu viziuni mai conservative, dar acestea au fost cazuri izolate, ce nu m-au oprit din a-mi urma visul şi nu m-au făcut să mă îndoiesc de alegerea mea. La universitate, sunt tratată cu respect de către toți profesorii şi colegii, iar cunoştinţele şi contribuțiile mele sunt apreciate la fel de mult cum sunt cele ale colegilor mei, indiferent de gen.

Vreau să încurajez toate domnișoarele și doamnele, care au o pasiune pentru inginerie, să nu ezite să îşi urmeze visul, deoarece acest domeniu are nevoie de oameni perseverenți, disciplinați, care nu renunţă uşor şi pentru care eşecurile nu sunt decât un imbold de a munci mai mult, de a creşte, de a se dezvolta: acestea sunt criteriile în baza cărora un inginer remarcabil este recunoscut şi apreciat, indiferent de gen.

În acest domeniu, este nevoie de muncă asiduă, efort, spirit analitic şi o atenție sporită la detalii. Cine este dispus(ă) să țină pasul cu acest program, deseori extenuant, să dezvolte şi să mențină o disciplină de fier pe parcursul tuturor anilor de studiu, va reuşi în inginerie”, a spus tânăra.

Pasiunea pentru inginerie nu are gen, iar atât timp cât manifeşti profesionalism şi depui efort pentru a te dezvolta perpetuu în domeniul ales, eşti apreciat, iar munca ta - valorificată.

Vladlena Timofti

Autor:

Pentru prima dată, Ziua Internațională a fetelor şi femeilor cu activităţi în domeniul ştiinţei a fost sărbătorită la 11 februarie 2016, după ce, la 22 decembrie 2015 Adunarea Generală a ONU a adoptat o rezoluţie privind stabilirea unei zile internaţionale dedicate recunoaşterii rolului important al fetelor şi femeilor în domeniile ştiinţei şi tehnologiei.

Conform unui studiu realizat de Biroul Național de Statistică, doar 4,6% din fetele care studiază în învățământul superior aleg ca profil de studiu științele STEM ( Știință, Tehnologie, Inginerie și Matematică). În consecință, femeilor le revine în sector locuri de muncă cu un nivel de calificare mai scăzut și respectiv, de remunerare. Femeile din domeniul TIC au un salariu cu 33% mai mic decât cel al bărbaților.

Cele mai populare

Agora

AGORA își propune să devină cea mai credibilă instituție media din Republica Moldova prin calitatea și diversitatea conținutului, să fie prima alegere a cititorilor pentru știrile și analizele online.

REȚELE SOCIALE

  • Facebook
  • Instagram
  • Youtube
  • Twitter
  • Telegram
  • RSS Feed

APLICAȚIE

  • App Store
  • Google Play
© 2023 Interact Media SRL
  • Mastercard
  • Visa
  • PayPal