RAPORT: La emisiunile de la Moldova 1 „se perindă unii și aceiași oameni”, iar temele abordate țin doar de domeniul politic

RAPORT: La emisiunile de la Moldova 1 „se perindă unii și aceiași oameni”, iar temele abordate țin doar de domeniul politic

În cadrul emisiunilor „Moldova în Direct”, „Butonul Roșu” și „Bună Seara” de la postul public de televiziune Moldova 1 „sunt invitați unii și aceiași protagoniști” și sunt abordate în „preponderent teme de ordin politic”. De această părere este Carmelia Albu, ombudsmana Teleradio-Moldova (TRM). Mediatoarea dintre consumatori și compania publică și-a expus opinia în cadrul ședinței Consiliului de Supraveghere (CS al TRM), în timpul prezentării raportul de activitate pentru anul 2020, scrie media-azi.md.

Potrivit Carmeliei Albu, în 2020, la postul public de televiziune s-au diminuat carențele editoriale atestate anterior de public și ombudsman, grila de emisie a postului public Moldova 1 ridică însă încă multe semne de întrebare, întrucât emisiunile „Moldova în Direct”, „Butonul Roșu” și „Bună Seara” au același concept de realizare.

„În aceste emisiuni se perindă unii și aceiași oameni. Trebuie să fie o delimitare – care este talk-show politic, care este emisiune de dezbatere sau care este un show ce dezbate probleme de educație, sănătate și cultură. Această delimitare e necesară astfel încât telespectatorul să aibă o idee clară: la o anumită oră privește o emisiune politică, la altă oră - o emisiune de sănătate. Și „Moldova în Direct”, și „Butonul Roșu”, și „Bună Seara” se axează numai pe probleme de ordin politic. Vreau să spun că țara trăiește și cu alte probleme”, a afirmat Carmelia Albu.

Obudsmana le-a recomandat responsabililor din cadrul instituției să revadă conceptul de realizare al emisiunilor pentru a delimita temele abordate, astfel încât Moldova 1 să ofere telespectatorilor și produse media ce se axează pe probleme de ordin cultural și social-economic.

În raportului prezentate se conțin și câteva observații cu privire la transmisiunile în direct și alte produse media, preluate de la alte instituții media. Potrivit raportului, preluările de imagini, comunicate de presă și texte publicate de alte surse media reduc din credibilitatea și veridicitatea informațiilor prezentate de TRM.

Camelia Albu susține că a abordat subiectul și cu directoarea generală Teleradio-Moldova, Olga Bordeianu, care însă nu a fost prezentă la ședință pentru a oferi anumite comentarii.

Din partea administrației TRM, în cadrul ședinței a participat directorul general adjunct al Teleradio-Moldova responsabil de Radio Moldova, Veaceslav Gheorghișenco, care nu a avut comentarii pe marginea subiectelor abordate. Au lipsit însă responsabilii de la Moldova 1. Contactată de Media Azi, Ecaterina Stratan, directoarea adjunctă a TRM, responsabilă de televiziunea publică, nu a răspuns la apelurile telefonice.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.