Carantina a inspirat un apicultor: A creat o stupină model cu locuri de cazare pentru turiști

Carantina a inspirat un apicultor: A creat o stupină model cu locuri de cazare pentru turiști

„Apicultura, pentru mine, este un stil de viață. Nu înseamnă doar consum sau vânzare de miere, este momentul când creezi o nouă regină, o nouă familie și vezi dezvoltarea ei, cum ea parcurge un an calendaristic și obține și roade, te implici ca apicultor în viața ei, în natură, după care obții produsul și îl recomanzi”. Asta o spune Vitalie Popa, apicultor în a treia generație. Dragostea față de albine a moștenit-o de la bunicul și de la tatăl său.

„În familia noastră au fost mereu albine. Bunicul a fost prima persoană care le-a îndrăgit, după care tata a continuat să practice această activitate. Copil fiind, mă implicam și eu. În anul 2002 am absolvit facultatea și mă gândeam ce să fac, să plec peste hotare ca majoritatea tinerilor pe atunci sau să lansez o activitate în țară. Am decis să transform hobby-ul de familie într-o afacere prosperă. Aici a apărut ideea creării companiei Casa Albinei, care s-a născut în capul meu ca denumire și ca concept. În 2004, am înregistrat întreprinderea, acum suntem la al 17-lea an de activitate”, spune cu mândrie apicultorul. 

Primii ani de activitate au fost dificili, pentru că, deși stupina avea mai mult de 400 de familii de albine, practic nu exista piață de desfacere pentru mierea produsă. Antreprenorul a decis atunci să deschidă un magazin propriu în Chișinău. Iar în anul 2013, când a fost semnat Acordul de Asociere cu UE și Republica Moldova a obținut dreptul de a exporta miere, sectorul apicol din Republica Moldova a primit un suflu nou.

„În 2013, Casa Albinei a participat cu produsele sale la expoziția Apimondia de la Kiev, de la care ne-am întors cu medalie de aur. La acel eveniment am stabilit contacte cu partenerul nostru italian, cu care am început conlucrarea în 2014. Au urmat vizite reciproce, le-am prezentat ideea noastră de dezvoltare, iar ei ne-au ajutat financiar la implementare. A fost creată secția de procesare, am obținut autorizație de export și de atunci suntem prezenți în exporturile angro pe piața EU”, povestește Vitalie Popa. 

Odată cu creșterea volumelor de miere exportate, Casa Albinei a intensificat și controlul asupra calității produsului. S-au făcut investiții într-un laborator de testare a mierii.

Vitalie Popa s-a implicat, începând cu anul 2018, într-un program de mentorat pentru exportul pe piața UE: „Am beneficiat de studii, seminare cu studii de caz. În 2019, am fost într-o vizită de studiu în Italia, am văzut asociații de apicultori, am analizat piața, supermarketurile și am venit cu anumite concluzii. Totodată, într-o excursie la un centru comercial mare din Bologna am văzut o idee foarte frumoasă: un centru comercial al producătorilor, unde fiecare procesator, lângă tejgheaua de vânzare a produselor sale, avea o mini fabrică de procesare. Aici a apărut o idee, de ce noi nu am putea face o astfel de prezentare a sectorului nostru de producere pentru cumpărători, pentru turiști, ca să vadă și ei cum se produce mierea”.

De aici vine ideea de a investi în apiturism. La începutul anului 2020, odată cu pandemia de coronavirus, antreprenorul a decis să facă primele investiții în facilitățile turistice. Astfel, a fost creată o stupină model, cu elemente de cazare, apiterapeutice și de relaxare.

„În cadrul stupinei avem scopul de a face și o mică școală apicolă, atât pentru începători, cât și pentru profesioniști. Casa Albinei își propune să organizeze seminare de instruiri tehnologice pentru apicultorii avansați, să prezinte tehnologii noi de obținere a produselor. Totodată, consumatorii de miere, care doresc să vadă cum se obține acest produs în realitate, au posibilitatea să participe în acest proces, inclusiv ei să monitorizeze și să lucreze manopera”, spune apicultorul.

Vitalie Popa susține că, prin această activitate, Casa Albinei își propune să stimuleze creșterea consumului de miere.

„Așteptăm să ne viziteze și cei care au afecțiuni respiratorii, ale coloanei vertebrale, sistemului nervos, pentru că apiterapia de mult timp este cunoscută ca un remediu naturist de tratament. În cadrul stupinei, avem spații special amenajate unde toți doritorii pot să încerce acest tip de terapie, sub zumzet de albine, sub mirosul de nectar proaspăt, să se odihnească și să se recupereze după o perioadă de efort fizic sau intelectual sporit”, povestește Vitalie Popa.

În 2020, din cauza pandemiei, Casa Albinei nu a primit turiști, dar antreprenorul speră, din luna martie a acestui an, să-și deschidă ușile pentru vizitatori. Stupina este situată la 10 km de orașul Chișinău, în satul Hulboaca.

Dragă cititor,

Mii de oameni ne citesc în aceste zile în căutarea informațiilor, răspunsurilor și a unui fir de speranță. Iar noi lucrăm ca să asigurăm un jurnalism responsabil care să ne ajute pe fiecare dintre noi să înțelegem mai bine tot ce se întâmplă în jurul nostru și să ne unească în aceste timpuri complicate.

Ce putem face noi acum, este să te informăm corect, din surse verificate. Când nu știi pe cine să crezi, vezi ce scrie AGORA.
Fiecare contribuție din partea cititorilor este valoroasă pentru activitatea redacției. Susține-ne cu un abonament de membru. Mulțumim

Vezi și aceste știri
DE ACASĂ: Albinele i-au făcut pe tată și fiu să devină cei mai buni prieteni. Aflați povestea apicultorului Mihail Caraman din Bașcalia (VIDEO)

DE ACASĂ: Albinele i-au făcut pe tată și fiu să devină cei mai buni prieteni. Aflați povestea apicultorului Mihail Caraman din Bașcalia (VIDEO)

Efim Cazac, a patra generație de apicultori în familia sa: „Stupii cu albini sunt pentru noi ca un utilaj de extragere a aurului”

Efim Cazac, a patra generație de apicultori în familia sa: „Stupii cu albini sunt pentru noi ca un utilaj de extragere a aurului”

De Ziua Mondială a Albinelor.  Anul trecut, în R. Moldova s-a produs 4.000 de tone de miere (FOTO, INFOGRAFIC)

De Ziua Mondială a Albinelor. Anul trecut, în R. Moldova s-a produs 4.000 de tone de miere (FOTO, INFOGRAFIC)

Advertoriale
Microinvest susține agricultorii din Moldova cu CREDITE AGRO de până la 7 000 000 lei

Microinvest susține agricultorii din Moldova cu CREDITE AGRO de până la 7 000 000 lei

Scopul și valorile maib, într-o nouă interpretare – prezentate întregii echipe

Scopul și valorile maib, într-o nouă interpretare – prezentate întregii echipe

Grupul ProCredit se alătură Alianței Bancare Net-Zero şi se angajează să stabilească obiective de reducere a emisiilor, cu ajutorul Standardului Net-Zero al inițiativei „Obiective bazate pe știință”

Grupul ProCredit se alătură Alianței Bancare Net-Zero şi se angajează să stabilească obiective de reducere a emisiilor, cu ajutorul Standardului Net-Zero al inițiativei „Obiective bazate pe știință”

EMISIUNI
  • Podcastul „Azi e vinerea” | Miroase a ars la Bismobil Kitchen, emisiunea „Iartă-mă” în justiție și care-i sportul nostru național (VIDEO)
    Podcastul „Azi e vinerea” | Miroase a ars la Bismobil Kitchen, emisiunea „Iartă-mă” în justiție și care-i sportul nostru național (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII|Strateg de marketing: „Meseria asta e un dans frumos între cifre și creativitate” (VIDEO)
  • PROFESIONIȘTII|Strateg de marketing: „Meseria asta e un dans frumos între cifre și creativitate” (VIDEO)
  • DESCIFRAT| Iarna secetoasă și temperaturile record. Cum resimte sectorul agricol schimbările climatice
  • DESCIFRAT| Iarna secetoasă și temperaturile record. Cum resimte sectorul agricol schimbările climatice
Cele mai populare
  • 1
    Ce s-a ales din faimoasa Fundație „Edelweiss” a lui Plahotniuc, Fundațiile lui Ilan Șor sau „Din Suflet” a primei doamne a lui Dodon (VIDEO)
  • 2
    Replici tăioase între Nemerenco și Gîlca: „Prostia din născare leac nu are” vs „Dacă tăceai filosoafă rămâneai”
  • 3
    „Africa e doar o glumă?” O postare ironică a MAE german despre „leoparzi” și vizita lui Lavrov a indignat Uniunea Africană
  • 4
    Dr. Lana, femeia din R. Moldova care ar fi făcut operații estetice în România fără drept de practică, și-a aflat sentința
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.