Kievul şi separatiştii vor relua la 6 mai negocierile de la Minsk

Kievul şi separatiştii vor relua la 6 mai negocierile de la Minsk
Foto: antena3.ro

Ucraina și separatiștii proruși din regiunile Lugansk și Donețk își vor relua negocierile miercuri (6 mai), la Minsk, pentru a discuta cu privire la modul în care este pus în aplicare acordul de pace din 12 februarie, potrivit Efe și RIA Novosti, scrie antena3.ro.

„Am primit o invitație pentru întâlnirea de la Minsk, care va avea loc la 6 mai” în cadrul Grupului de contact, a confirmat Denis Pușilin, negociator din partea autoproclamatei „republici populare” Donețk.

Separatiștii speră ca la această reuniune să-și înceapă activitatea grupurile de lucru pentru punerea în aplicare a aspectelor politice ale acordului de la Minsk din februarie.

Pușilin a cerut duminică reluarea de urgență a negocierilor după o nouă escaladare a tensiunilor în estul Ucrainei, în condițiile în care ambele părți se acuză reciproc de încălcarea armistițiului.

Avem puterea să ne ajutăm unii pe ceilalți….

Dacă și tu crezi că ceea ce citești pe acest site sunt informații importante, atunci susține munca redacției AGORA cu un abonament digital ca să devină mai bună, să facă știri deosebite, interviuri mai interesante, articole și povești care să te facă să vrei să le recitești și să le distribui prietenilor tăi.

Mai mult, răsplătim fiecare abonat cu un set de produse locale, împachetate cu dragoste de echipa de la From the Heart Shop, astfel contribuim împreună la promovarea produselor de-acasă, din Moldova.

Devino de astăzi Susținător, Fan sau Ambasador AGORA

Vezi și aceste știri
Ucraina permite accesul automobilelor cu numere transnistrene pentru o perioadă de o lună

Ucraina permite accesul automobilelor cu numere transnistrene pentru o perioadă de o lună

Tinerii din Spania vor primi subvenții în sumă de 250 de euro pe lună pentru a se muta din casa părinților

Tinerii din Spania vor primi subvenții în sumă de 250 de euro pe lună pentru a se muta din casa părinților

Se caută o „ieșire diplomatică” din criza între Rusia și Ucraina. Antony Blinken se va întâlni Serghei Lavrov

Se caută o „ieșire diplomatică” din criza între Rusia și Ucraina. Antony Blinken se va întâlni Serghei Lavrov

Advertoriale
Maib continuă lanțul de modernizări. Acum Sucursala Bălți are un nou design modern și comod pentru clienți

Maib continuă lanțul de modernizări. Acum Sucursala Bălți are un nou design modern și comod pentru clienți

  „Dăruiește magia de Crăciun” alături de FinComBank

„Dăruiește magia de Crăciun” alături de FinComBank

Bugetarea participativă în zona de securitate: 426.000 lei alocați pentru proiecte comunitare

Bugetarea participativă în zona de securitate: 426.000 lei alocați pentru proiecte comunitare

E un efort pe care nu-l putem face
singuri, așa că te așteptăm alături de noi
EMISIUNI
  • Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
    Copiii știu mai bine: Ce-și doresc femeile? Ce-și doresc bărbații? (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Pune-un ban deoparte (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Totul despre bani (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Care-i treaba cu șefii, ce mașini conduc și de ce au camere video în birou (VIDEO)
  • Copiii știu mai bine: Soluții noi pentru probleme vechi sau ce ne facem cu rănile căpătate la terenul de joacă (VIDEO)
Cele mai populare
  • 1
    Tot mai multe surse alternative de energie electrică. În R. Moldova există 27 de instalații eoliene (VIDEO)
  • 2
    Alocațiile românești, la ciorap: Ce sumă ar putea avea la majorat un copil care a adunat 18 ani indemnizația primită din partea țării vecine
  • 3
    Germania se angajează să garanteze securitatea Ucrainei în fața Rusiei
  • 4
    Guvernul va compensa 80% din creșterea tarifului la agentul termic. Compensațiile pentru consumul de gaz rămân neschimbate
Canalul nostru de pe YouTube
Autentificare
Ai uitat parola?
Salvează articolul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Articolele salvate pentru mai târziu, le vei putea găsi în profilul tău.

Urmărește subiectul

Pentru a activa această opțiune, e nevoie să fii logat pe AGORA.

Subiectele urmărite le vei putea găsi în profilul tău.