
Procurorii vor solicita arest preventiv pentru șeful adjunct de la ANP. Ce pedeapsă riscă funcționarul
Procurorii vor solicita arest preventiv pentru șeful adjunct de la ANP, reținut de oamenii legii pe 15 februarie. Potrivit unui comunicat emis de Procuratura Generală, după reținere, oamenii legii au efectuat un șir de percheziții la domiciliul, în automobilul și în biroul de serviciu al bănuitului.
・
Procurorii subliniază că urmărirea penală este în plină desfășurare, iar pentru stabilirea tuturor circumstanțelor faptei urmează să fie efectuate, în continuare, acțiuni de urmărire penală, cu implicarea și suportul altor organe de stat – Serviciul de Informații și Securitate și Inspectoratul Național de Investigații al Inspectoratului General al Poliției al MAI.
În prezent, funcționarul reținut este bănuit de comiterea abuzului de serviciu în interesul unei organizații criminale.În faza imediat următoare, procurorii urmează să-i înainteze învinuirea persoanei vizate și să depună la judecătorul de instrucție un demers pentru plasarea acesteia în arest preventiv.
Potrivit legii penale, astfel de infracțiuni se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 8 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 10 la 15 ani.
Precizăm că, directorului adjunct al Administrației Naționale a Penitenciarelor, Serghei Demcenco ar fi fost reținut în dimineața zilei de luni, 15 februarie. Mai târziu, procurorii ar fi cerut mandat de arest pentru 30 de zile pe numele acestuia.