
Strada Industrială, din nou sub semnul întrebării. Deși Primăria promite că porțiunea va fi reparată integral în 2021, primarul spune doar că „există o șansă”
Deși acum două săptămâni, la solicitarea jurnaliștilor AGORA, Primăria promitea că pe parcursul anului 2021 atât stada Industrială cât și multe alte artere din capitală vor fi reparate integral, edilul, Ion Ceban, a declarat în cadrul emisiunii „Politica” de la TV8 că „există o șansă” ca acest lucru să se întâmple în acest an. Potrivit primarului, abia peste 3-4 luni va fi gata proiectul de reabilitare a străzii.
・
Reprezentanții Primăriei au declarat pentru AGORA că în acest an este preconizată reparația capitală a străzii Industriale, a podului din strada Mihai Viteazul și extinderea bulevardului Mircea cel Bătrîn cu prelungirea liniei de troleibuz până la strada Bucovina.
Totodată, autoritățile își propun să renoveze trotuarele, zonele pietonale și să amenajeze arhitectura-urbanistică a terenurilor adiacente străzilor: bd. Dacia, bd. Decebal, str. Calea Ieșilor, str. A. Șciusev, str. Alba-Iulia, șos. Hâncești, str. M. Kogălniceanu, str. Al. Mateevici, amenajarea parcărilor din străzile Ion Creangă și E. Coca, din adiacentul Parcului „Dendrariu”, inclusiv elaborarea proiectelor. În acest sens au fost alocate 74 milioane de lei