Corporația Financiară Internațională va ajuta Moldova să-și consolideze sectorul agroalimentar și să crească exporturile

Corporația Financiară Internațională va ajuta Moldova să-și consolideze sectorul agroalimentar și să crească exporturile

Corporația Financiară Internațională va ajuta Moldova să consolideze sectorul agroalimentar și să crească exporturile. O nouă fază a Proiectului de Reformare a Climatului Investițional a fost lansată pentru a contribui la consolidarea competitivității pieței agricole din Republica Moldova, a spori exporturile către Uniunea Europeană. De asemenea, proiectul își propune să creeze noi locuri de muncă și  impulsioneze creșterea economică.

Miercuri a fost semnat Acordul de Cooperare dintre Corporația Financiară Internațională, membru al Grupului Băncii Mondiale, și Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului, care va fi implementat în parteneriat cu Agenția suedeză pentru dezvoltare şi cooperare internațională.

Acordul de asociere existent al Republicii Moldova cu UE permite întreprinderilor locale să exporte pe piețele europene, însă, unii producători locali nu reușesc să respecte cerințele privind sănătatea animală și siguranța alimentară. Acest fapt poate fi atribuit și lipsei unui cadru legislativ specific și unor programe de monitorizare conforme celor din UE.

În Moldova, una dintre provocări este lipsa datelor disponibile privind potențialii investitori și parteneri de afaceri. Pentru a aborda această problemă, IFC va contribui, de asemenea, la crearea unui Registru Public digital al Situațiilor Financiare, oferind acces public la situațiile financiare ale companiilor private și întreprinderile de stat. Acest lucru va asigura o transparență sporită a procesului, atragând mai multe investiții în sectorul agroalimentar din Moldova și creând legături comerciale cu comunitatea de afaceri.

Reacții la acest articol
Spațiu rezervat vizitatorilor Agora.
Un Emoji sau Sticker va îmbogăți acest articol.