Ministrul Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, Vasile Botnari, a convocat astăzi o ședință cu conducerea ÎS Calea Ferată a Moldovei pentru a discuta despre starea tehnică a materialului rulant cu care operează întreprinderea. Solicitarea ministrului vine după repetarea incidentului în trenul de pe cursa Chișinău-Ocnița.
Ministrul Vasile Botnari a solicitat efectuarea unei investigaţii ample privind cauzele producerii incendiilor la garniturile diesel care circulă pe cursele interne, în vederea neadmiterii repetării incidentelor similare. De asemenea, conform unei dispoziţii semnate de ministrul Transporturilor, CFM va face o revizie tehnică amplă a trenurilor diesel, precum şi a locomotivelor din dotare.
Totodată, Vasile Botnari a cerut urgentarea procedurilor de certificare a celor cinci garnituri de tren modernizate, în vederea repunerii lor cât mai rapid în circulaţie.
„Avem obligaţia să ne mişcăm rapid cu modernizarea căilor ferate, inclusiv a materialului rulant - locomotivelor, vagoane marfare şi de pasageri. Toate sunt uzate, datând din anii sovietici şi sunt la limita perioadei de exploatare. Dar, în acelaşi timp, trebuie să uzăm de investiţiile care deja s-au făcut şi să readucem cât mai rapid trenurile modernizate pe linie, astfel ca oamenii care circulă pe cursele interne să beneficieze de confortul pe care îl merită”, a declarat ministrul Vasile Botnari.
Potrivit directorului general al CFM, Vladimir Cebotari, în prezent întreprinderea operează cu 125 de locomotive, dintre care 66 magistrale. Cele mai noi locomotive au o vârstă de peste 30 de ani. Totodată, pe liniile interne circulă 10 garnituri diesel, la fel cu termenul de exploatare avansat, cele mai noi fiind achiziţionate în 1986.
ÎS Calea Ferată a Moldovei urmează să prezinte în zece zile un raport amplu privind rezultatele reviziei tehnice, precum şi soluţii pentru îmbunătăţirea situaţiei.
Vezi și aceste știri

Comisiile juridice și externe de la Chișinău și București au adoptat o declarație pentru accelerarea procesului de integrare

SUA ar putea menține 100.000 de soldați în Europa pentru un viitor previzibil în fața amenințării ruse
